SCRISOARE DESCHISA

Catre

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România In atenţia domnului Prof. Dr. Vasile Astarastoaie si domnului Dr. Gheorghe Borcean

 

Stimaţi colegi,

Sunt Dr. Vladimir Fluture, Profesor de Chirurgie, Membru Titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România – in prezent pensionar al UMF Timişoara (dupa 50 de ani de activitate didactica si chirurgicala neintrerupta din care 20 de ani Sef de Secţie de Chirurgie de Urgenta).

Chemarea dumneavoastră pentru unitatea lumii medicale din România, in intenţia de a imbunatativiata si profesia medicului precum si organizarea corecta si eficienta a sistemului medical din România reprezintă un impresionant DOCUMENT de demnitate profesionala pe care il voi păstra intre documentele personale ale tradiţiei familiei mele si care este cu atat mai valoros cu cat am constatat faptul ca nu are nicio legătura cu viata politica tulbure din tara.

Aceasta iniţiativa va face cinste si va ramana cu siguranţa in istoria medicinei romaneşti. Este justificata pentru ca indiferent de explicaţii si motivări, starea asistentei medicale se degradează si bolnavii merg la spital cu medicamente cumpărate iar medicii sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru.

Mai presus de orice avem obligaţia sa păstram prestigiul si morala profesiei noastre: conduita de baza este ca medicul sa fie aproape de bolnav si bolnavul aproape de medic. împreuna, ei vor contribui la desăvârşirea medicinei. Cred ca si Academie de Ştiinţe Medicale din România este alături de dumneavoastră in dorinţa de mai bine.

Personal am convingerea ca este timpul sa avem grija de medici, bolnavi si profesia noastră. Mărturisind o tradiţie familiara bazata pe onoare si cinste, ca om onest sunt alături de dumneavoastră.

Va doresc sa aveţi tenacitate si succes si cred ca aceasta este o acţiune in asentimentul vieţii internaţionale din Europa.
Cu stima deosebita al dumneavoastră
Vladimir Fluture

Timişoara, 04.09.2013

Recomandări:

X