În perioada septembrie-octombrie 2023 vor avea loc alegerile pentru comisiile de disciplină de la nivel teritorial și, respectiv, pentru Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, după cum urmează:
- pentru comisiile de la nivel teritorial:
*Calendarul exact va fi stabilit de consiliile colegiilor teritoriale pentru maxim 3 zile consecutive, în perioadele următoare. Pentru detalii cu privire la datele exacte, vă puteți adresa Colegiului Teritorial sau puteți accesa pagina Comisii de Disciplină Teritoriale, click aici.
- 21-24 septembrie – Turul I
- 5-8 octombrie – Turul II (dacă este cazul)
- pentru Comisia Superioară de Disciplină:
- 13 octombrie 2023 – Turul I
- 27 octombrie – Turul II (dacă este cazul)
În temeiul art. 453 și 454 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiilor de disciplină se aleg din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani, prin vot secret și pe baza candidaturilor depuse. Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de adunarea generală a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplină vor fi aleşi de Adunarea generală naţională.
În temeiul art. 112 din Statutul Colegiului Medicilor din România, Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România a adoptat Regulamentul electoral privind alegerea membrilor comisiilor de disciplină și a membrilor Comisiei Superioare de Disciplină, care prevede posibilitatea de a vota fizic (la secția de votare) sau prin mijloace de comunicare la distanță (vot electronic).
Acest demers demonstrează angajamentul CMR pentru respectarea drepturilor membrilor săi de a alege și de a fi aleși, prin vot personal, direct, secret și liber exprimat, intenția de încurajare a participării tuturor membrilor la acest proces electoral democratic și determinarea de a investi în proiecte care valorizează progresele tehnologice ale prezentului în sprijinul consolidării și dezvoltării acestei organizații cu rol major în sistemul de sănătate și în societatea din România.
- Regulament electoral – versiunea consolidată Lege 5/Indaco (inclusiv ultimele modificări publicate în M.Of.) – click aici pentru a vizualiza regulamentul
- Componența Comisiei Electorale Centrale – click aici pentru a vizualiza componența CEC
- Decizii CEC obligatorii și de recomandare – click aici pentru a vizualiza deciziile
- E-mail CEC – click aici pentru a trimite e-mail la [email protected]
Aplicația medicului
Potrivit Regulamentului electoral privind alegerea membrilor comisiilor de disciplină şi a membrilor Comisiei Superioare de Disciplină, accesul la votul electronic se va face prin aplicaţia medicului, dezvoltată de Colegiul Medicilor din România şi pusă la dispoziţia tuturor membrilor săi.
Detaliile necesare privind instalarea/utilizarea aplicaţiei medicului vor fi disponibile pe site-ul oficial www.cmr.ro.
Instalarea/Utilizarea aplicaţiei medicului va necesita parcurgerea următorilor paşi:
a) descărcarea aplicaţiei pe telefonul mobil (iOS & Android);
b) înregistrarea utilizatorului (crearea contului de utilizator pe baza informaţiilor înregistrate şi verificate din baza de date a Colegiului Medicilor din România);
c) autentificarea utilizatorului (cu nume de utilizator şi parolă).
Instalarea aplicaţiei medicului se va face prealabil desfăşurării procesului electoral, pentru a permite derularea procedurilor de actualizare a datelor medicului.
ANUNȚ IMPORTANT
Accesul la votul electronic se va face EXCLUSIV pe telefonul mobil, prin Aplicația Medicului. Pentru suport tehnic, vă punem la dispoziție adresa de e-mail: [email protected]