Ministerul Sănătății începe dezbaterile publice în teritoriu – Calendar

Având în vedere obiectivele asumate prin Programul de guvernare în domeniul sănătății și pornind de la principiul că măsurile de reformă au nevoie de un acord cât mai larg din partea celor implicați în sistemul sanitar, Ministerul Sănătății, reprezentat de ministrul Eugen Nicolăescu, va organiza începând de luni, 26 august 2013, o serie de dezbateri regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică.

Dezbaterea are loc pe proiecte supuse perfecționării sau obținerii unei variante care să rezolve gravele probleme din sistem și rugăm ca eventualele critici să conțină propuneri concrete sau să efectueze comentarii care să aibă ca scop îmbunătățirea proiectelor supuse dezbaterii publice.

Pe agenda întâlnirii se vor afla: direcțiile de reformă privind restructurarea și reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical ( malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.

În cadrul dezbaterilor regionale, sunt invitați să participe: reprezentanții Colegiilor Județene ale Medicilor, reprezentanții asociațiilor de pacienți din fiecare județ, reprezentanții Societăților și Patronatelor Medicilor de Familie, reprezentanții organizațiilor județene ale sindicatelor, reprezentanții Ordinului asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanții Colegiilor Județene ale Farmaciștilor, conducerile DSP-urilor, președintele CNAS, domnul Cristian Bușoi și conducerile Caselor Județene de Sănătate, președinții Consiliilor Județene, prefecții și parlamentarii USL.

Pentru a cunoaşte nemijlocit modul de desfăşurare a dezbaterilor şi în sprijinul transparenţei, mass-media locală va participa în cadrul dezbaterilor.

În paralel, Ministerul Sănătății continuă discuțiile la nivel central cu grupurile de lucru pe proiectele de lege lansate în dezbatere publică.

Variantele finale obținute în urma acestor consultări ample în toată țara se vor discuta cu toate grupurile parlamentare ale puterii și opoziției pentru a deschide proiectele către cât mai multe păreri, iar Parlamentul să fie consultat înainte de i se transmite proiectele spre dezbatere și adoptare.

CALENDAR DEZBATERI PUBLICE

Data Locația desfășurării Județe participante
26 august Alexandria Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Prahova, Argeș, Dâmbovița
29 august Constanța Constanța, Tulcea, Buzău, Galați, Bărila, Vrancea
3 septembrie Craiova Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți
5 septembrie Sighișoara Sibiu, Mureș, Alba, Brașov, Harghita, Covasna
13 septembrie Iași Iași, Bacău, Suceava, Botoșani, Vaslui, Neamț
16 septembrie Timișoara Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara
20 septembrie Oradea Bihor, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud
23 septembrie București București, Ilfov

Recomandări:

X