Colegiul Medicilor din România susține “Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool – 5 iunie 2019”

Colegiul Medicilor din România susține inițiativa Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool – 5 Iunie, derulată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT).  Evenimentul este organizat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool care se va desfășura în iunie,  sub  coordonarea tehnică a INSP.

Românii din toată țara sunt încurajați să vină în data de 5 iunie 2019 în centrele de testare de la nivel național, pentru a-și evalua nivelul de consum de alcool, prin efectuarea testului AUDIT (un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, utilizat în peste 190 de țări). Cei care vor afla că au un consum riscant vor putea să evite problemele de sănătate viitoare, asociate consumului dăunător de alcool, prin îndrumarea necesară.

Consumul dăunător de alcool reprezintă o problemă importantă de sănătate publică în România, de aceea este important ca în Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool să fie atras un număr cât mai mare de participanți pentru a crește gradul de informare și de interes public pentru acest subiect.

Colegiul Medicilor din România invită cadrele medicale să ia parte la evenimentul „Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool”, prin înregistrarea pe platforma  www.ziuaaudit.ro. Ei vor beneficia de trainingul video online pregătit de Dr. Eugen Hriscu – medic specialist psihiatru și coordonator al proiectului, ulterior contul lor va fi validat. Astfel, ei devin operatori de teste AUDIT și pot înscrie locația lor pe harta națională a campaniei.

Testul AUDIT va putea fi aplicat direct de pe telefon/laptop/tabletă, din platforma online, dar și în format hard (hârtie) pe teste AUDIT printate A4, urmând ca după încheierea evenimentului acestea să fie transmise către ALIAT pe email, scanate, sau prin curier, cu plata la destinatar.

Colegiul Medicilor din România dorește să vă mulțumească pentru deschiderea de a participa alături de organizatorii și partenerii  primei campanii naționale de evaluare și prevenire a consumului abuziv de alcool. Pentru informații suplimentare puteți contacta reprezentanții ALIAT și INSP la [email protected]  și  [email protected]

Recomandări:

X