Până la sfârşitul lui 2011 vor exista servicii SMURD în toate judeţele României, în prezent fiind făcute demersuri pentru realizarea acestora în ultimele şase judeţe, printre care Sălaj, Covasna, Tulcea şi Gorj, a anunţat, vineri, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.
De asemenea, în baza contractului-cadru vor fi achiziţionate şase elicoptere uşoare medicalizate, licitaţia pentru achiziţia acestora urmând să aibă loc în luna iunie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a început achiziţia unor echipamente în premieră pentru accidente nucleare, iar acestea vor exista în fiecare judeţ, având importanţă atât în detectarea substanţelor radioactive cât şi în decontaminarea zonei, a declarat, cu această ocazie, colonelul Marcel Lucaciu, şeful IGSU.
El a precizat că este vorba de maşini chimice, biologice, radiologice şi nucleare care au o componentă importantă în detectarea substanţelor radioactive şi decontaminarea zonelor. Fiecare judeţ va avea o astfel de maşină şi, de asemenea, vor exista şapte laboratoare de specialitate, a precizat Lucaciu.
Cu ocazia aniversării a trei ani de existenţă a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bucureşti a fost prezentat un scurt bilanţ al evenimentelor la care au participat echipajele SMURD.
Intervenţiile la care este solicitat SMURD Bucureşti includ toate urgenţele ce pun în pericol imediat viaţa unei persoane, printre care accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, stări de inconştienţă, stop cardiorespirator, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute şi accidente cu victime multiple.