Ziua Profesiilor Liberale

La data de vineri, 5 noiembrie 2010, Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează la Sala Ronda a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, B – dul Nicolae Bălcescu nr. 4, Sector 1, cea de a treia ediţie a " Zilei Profesiilor Liberale din România ".

Tema Conferinţei se referă la " Importanţa profesiilor liberale pentru societate ", ea fiind menită să genereze o dezbatere animată în cadrul căreia participanţii să – şi prezinte punctele de vedere şi să – şi precizeze poziţia faţă de importanţa sectorului nostru socio – economic, fără de care nici o comunitate umană nu poate supravieţui.
La Conferinţă vor participa membrii organizaţiilor de profesii liberale din România, ai unor autorităţi publice, instituţii şi organizaţii relevante pe plan naţional, precum şi ai Comisiei Europene, Comitetului Economic şi Social European, Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale  – UMPL şi Consiliului European al Profesiilor Liberale – CEPLIS.

Lucrările Conferinţei vor începe la orele 9:30 şi se vor încheia la orele 13:45.
Înregistrarea participanţilor se va face între orele 9:00 – 9:30.

Recomandări: