Prof. dr. Vlad Tica, vicepresedinte al Asociatiei Europene a Medicilor de Spital

Reprezentantul Colegiului Medicilor din România, Prof. dr. Vlad Tica a fost ales astăzi vicepreședinte al Asociației Europene a Medicilor de Spital în cadrul Adunării Generale a acestei organizații, desfășurată la Varna între 17 și 19 mai 2012.

Președintele AEMH a fost ales pentru al doilea mandat dr. Joao de Deus din Portugalia, iar vicepreședinți Thomas Zilling din Suedia, dr. Mikulas Buzgo din Slovacia și prof. dr. Vlad Tica din România.

“Pentru mine, ca medic de spital este extrem de importantă implicarea într-o astfel de asociație, preocupată de condiția medicului de spital. Printre prioritățile AEMH se numără autonomia, autoreglementarea și autoguvernarea corpului medical, pregătirea în specialitate și formarea profesională continuă, o largă consultate europeană și cu organismele europene în privința legislației europene care ne interesează, de exemplu Directiva Europeană a Timpului de Lucru și Directiva Europeană privind Calificările Profesionale. Aceste directive sunt în discuție în prezent, unde AEMH are un impact semnficativ reprezentând și interesele naționale ale organizațiilor membre. AEMH face parte dintre cele mai importante asociații europene medicale și în permanent legătură cu celelalte”, a declarat prof. dr. Vlad Tica.

AEMH este o asociație profesională a medicilor de spital care are ca scop principal îmbunătățirea tuturor aspectelor legate de condițiile din spital din Europa. Asigurarea unor bune condiții de muncă pentru doctori constituie o componentă extrem de importantă pentru a calitatea actului medical și siguranța pacientului. AEMH apără interesele medicilor de spital, se implică în dezbaterile legate de directivele europene și legislația națională în ceea ce privește condițiile de muncă, Directiva Europeană privind Timpul de Lucru, Directiva privind Serviciile în Sănătate, libera mișcare a profesioniștilor din sănătate, etc.

Recomandări: