Transparenta

Colegiul Medicilor din România organizează în ziua de 26 octombrie 2010, Hotel Howard Johnson, Sala Grand Ballroom conferinţa “Transparenţă în medicină”.

Colegiul Medicilor din România consideră că asigurarea unei relaţii transparente cu companiile din industria farmaceutică este primul pas pe care corpul medical îl poate face cu minimum de resurse şi maximum de beneficii în termeni de încredere la nivelul pacienţilor şi al corpului social.
Chestiunea transparenţei între industrie şi medici este bine reglementată în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă şi în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.
Numeroase asociatii profesionale ale medicilor au alcatuit documente care sa ghideze comportamentul medicilor in relatia cu industria farmaceutica.
Conferinţa se va bucura de prezenţa dr. Otmar Kloiber, secretarul general al Asociaţiei Medicale Mondiale.
Asociaţia Medicală Mondială a fost fondată în 1947 şi este formată în prezent din 97 de asociaţii profesionale naţionale din întreaga lume.

Asociaţia Medicală Mondială a fost preocupată încă de la înfiinţare de stabilirea şi implementarea unor norme etice ale medicilor.
Printre temele de discuţie se numără reglementarea transparenţei în lume, legislaţia în vigoare în România, informaţia transmisă de firme, calitatea reprezentanţilor medicali, mostre de medicamente, sponsorizări ale conferinţelor şi altor întâlniri profesionale şi relaţia industrie – organizaţiile de pacienţi.
Cei care doresc să participe la această conferinţă se pot înscrie trimiţând un mail pe adresa [email protected]. Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina. Nu există taxă de participare.

Recomandări: