CMR se opune deciziei de reducere a salariilor cu 25%

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, (CMR), întrunit vineri, îşi manifestă în mod ferm opoziţia faţă de decizia Guvernului de a reduce cu 25% veniturile medicilor din sectorul public.
Consiliul Naţional al CMR consideră că o asemenea măsură, pe lângă faptul că este ineficientă în rezolvarea deficitului bugetar, este şi nedreaptă atât timp cât majoritatea medicilor din sistemul public sunt plătiţi din fonduri obţinute prin prestări de servicii medicale şi nu prin transfer de la buget.


Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România solicită Guvernului să facă un raport, care să prezinte modalitatea în care au fost alocate fondurile de la buget şi din împrumuturile externe în 2009, precum şi măsurile active în combaterea crizei.

Reprezentanţii CMR nu sunt de acord 'să dea un cec în alb celor care în lunile martie şi aprilie au fost incapabili să evalueze starea corectă a economiei României'.

Consiliul Naţional (CN) al CMR susţine mişcările revendicative împotriva sărăcirii populaţiei şi recomandă membrilor săi să participe la acestea. Totodată, CN al CMR face un apel de conştiinţă la parlamentarii medici, indiferent de partidul politic din care fac parte, ca în acest moment dificil să facă o alegere: să respecte decizia de partid sau să respecte interesele corpului medical şi ale pacienţilor.

'Opţiunea le aparţine şi dacă vor alege partidul, vor trebui să înţeleagă că s-au autoexclus din corpul medical', se arată în Declaraţia Consiliului Naţional al CMR.

Recomandări: