Tema: – Fiziologia sistemului nervos central:
Subiect:
» Reflexe somatice şi vegetative cu importanţă clinică;
Fiziologia SISTEMULUI nervos CENTRAL
Reflexe cu importanţă clinică:
Studierea reflexelor la om are importanţă în diagnosticul unor afecţiuni neurologice. De importanţă deosebită sunt reflexele miotatice.
Aceste reflexe sunt declanşate de întinderea muşchiului care reacţionează printr-o contracţie. De aceea aceste reflexe se mai numesc de „întindere”.
Pentru obţinerea unei contracţii este suficientă o întindere de 20-30 microni. Întinderea muşchiului se realizează prin aplicarea unui excitant pe muşchi sau pe tendonul său. Ca urmare se determină o extensie care stimulează fusurile neuro-musculare şi corpusculii Golgi.
Reflexul miotatic este un reflex bineuronal, monosinaptic. Reflexele miotatice sunt permanent controlate de un sistem medular şi de formaţiuni supramedulare.
La nivelul măduvei spinării reflexele miotatice se află sub influenţa buclei gama şi a celulelor Renshaw.
Sistemele supramedulare de control includ unele zone corticale, sistemul extrapiramidal, cerebelul, muşchii vestibulari şi olivele bulbare.
În controlul reflexelor un rol important îl are şi formaţiunea reticulată. Explorarea reacţiilor reflexe oferă indicaţii asupra localizării leziunilor din sistemul nervos.
A. Reflexele osteotendinoase:
Principiu:
Se percută strict tendonul muşchiului.
Se obţine o reacţie de răspuns care poate fi:
§ contracţia musculară simplă, fără deplasarea segmentului corespunzător;
§ contracţie care antrenează o mişcare cu amplitudine variabilă.
Principalele reflexe osteondinoase sunt următoarele:
1. Reflex naso-palpebral (V–VII):
§ se percută rădăcina nasului (bolnavul este cu ochii deschişi);
§ se contractă muşchiul orbicular (bolnavul închide ochii).
2. Reflex maseterin (Vs–Vm):
§ pacientul are gura întredeschisă;
§ se percută mentonul;
§ se contractă muşchii maseteri (pacientul închide gura).
3. Reflexul pectoral (C5–D1):
§ se percută tendonul muşchiului mare pectoral;
§ se obţine abduncţia şi rotaţia internă a braţului;
4. Reflexul scapulo-humeral:
§ se percută marginea omoplatului;
§ se obţine retracţia omoplatului.
5. Reflexe osteotendinoase ale membrului superior:
a. Reflexul bicipital:
b. Reflexul tricipital:
§ braţul se află cu antebraţul într-un unghi de 90o;
§ se percută tendonul tricepsului (deasupra olecranului);
§ tricepsul se contractă şi produce extensia antebraţului pe braţ.
c. Reflexul stilo-radial (C5–C6):
§ se realizează la un pacient în poziţie ortostatică, şezând sau în decubit dorsal;
§ antebraţul se găseşte în flexie şi pronaţie uşoară;
§ se percută apofiza stiloidă a radiusului;
§ se contractă muşchiul lung supinator care determină flexia antebraţului pe braţ;
d. Reflexul cubito-pronator (C7–C8):
§ se realizează în aceeaşi poziţie ca reflexul stilo-radial;
§ se percută apofiza stiloidă a cubitusului;
§ se obţine pronaţia antebraţului.
6. Reflexe osteotendinoase ale membrului inferior:
a. Reflexul rotulian (patelar) (L2–L4):
§ se percută tendonul rotulian la pacientul care se găseşte în poziţie de decubit ventral cu gambele uşor flectate pe coapse sau aşezat pe scaun, fără să-şi sprijine piciorul pe podea;
§ se contractă muşchiul cvadriceps ceea ce determină extensia gambei pe coapsă.
b. Reflexul achilian (S1–S2):
§ se realizează flexia gambei pe coapsă şi a piciorului pe gambă;
§ se percută tendonul achilean;
§ se contractă muşchiul triceps sural care determină flexia plantară a piciorului.
c. Reflex cuboidian (S1):
§ se percută regiunea cuboidiană (la nivelul feţei dorsale a piciorului);
§ se obţine extensia degetelor.
d. Reflexul medio-plantar (S1–S2):
§ se realizează la pacient în aceeaşi poziţie ca pentru determinarea reflexului achilian;
§ se percută regiunea mijlocie a plantei;
§ se produce contracţia muşchiului triceps sural care realizează flexia plantară a piciorului.
Modificări ale reflexelor osteotendinoase:
Reflexele osteo-tendinoase pot fi exagerate, abolite, pendulare şi inversate.
a. Exagerarea reflexelor osteotendinoase constă în producerea unei reacţii de răspuns mai accentuată (răspuns mai brutal şi cu o amplitudine mai mare faţă de limitele normale). Reflexele osteotendinoase pot deveni polikinetice, atunci când sunt antrenaţi şi alţi muşchi decât cei care participă în mod normal la reacţia reflexă. În aceste situaţii, contracţia musculară are un caracter difuz.
Înregistrarea reflexogramei îmbracă un caracter particular.
b. Diminuarea sau abolirea reflexelor osteotendinoase. Constă în scăderea amplitudinii sau absenţa reacţiei de răspuns.
c. Reflexe pendulare. Aceste modificări se datoresc hipotoniei musculare de diferite cauze şi se observă la determinarea reflexului tricipital şi rotulian. La percuţia tendonului muşchiului se produc oscilaţii pendulare ale gambei şi antebraţului.
d. Reflexe inversate:
Reflexele inversate se datoresc propagării excitaţiei şi la muşchi din vecinătate, în special la cei antagonişti. Ca urmare reacţia de răspuns se desfăşoară în sens invers de reacţia normală.
B. Reflexe cutanate:
Principiu:
La stimularea tegumentelor cu un ac se obţine o contracţie musculară.
1. Reflexe cutanate abdominale:
Explorarea reflexelor cutanate abdominale presupune adoptarea unei poziţii a pacientului care să asigure o relaxare a musculaturii abdominale. Se preferă poziţia de decubit ventral şi cu membrele inferioare flectate.
Excitarea tegumentelor se realizează dinafară înăuntru.
a. Reflex cutanat abdominal superior (D6–D7). Se excită tegumentele sub rebordul costal.
b. Reflex cutanat abdominal mijlociu (D8–D9). Se excită tegumentele la nivelul ombilicului.
c. Reflexul cutanat abdominal inferior (D10–D12). Se excită tegumentele deasupra pliului inghinal.
2. Reflexe cremasteriene (L1–L2). Se excită tegumentele de la nivelul feţei supero-interne a coapsei la un pacient în decubit ventral, cu membrele inferioare într-o poziţie de uşoară abducţie şi rotaţie externă. Se contractă muşchiul cremasterian determinând ridicarea testicului homolateral.
3. Reflexul cutanat plantar (S1–S2). Se stimulează marginea externă a plantei de la călcâi spre degete. Se obţine flexia plantară a degetelor.
4. Reflexul anal extern (S3). Se excită cu vată tegumentele din regiunea anală la pacientul în poziţie genupectorală. Se obţine contracţia sfincterului anal.
Modificări ale reflexelor cutantate:
În cazul reflexelor cutanate, arcurile reflexe se închid la niveluri supramedulare. Ca urmare, reacţiile de răspuns sunt transmise la nivelul neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei prin intermediul fasciculelor piramidale. Astfel, modificări ale reflexelor cutanate sunt semnalate în leziunile sistemului motor piramidal.
Unul din cele mai importante semne piramidale patologice îl constituie inversarea reflexului cutanat plantar, cunoscut sub denumirea de semnul lui Babinski.
C. Reflexe mucoase. Excitarea se realizează cu ajutorul unui tampon de vată.
a. Reflexul conjunctival (V, VII). Stimularea conjunctivală determină reflex de clipire.
b. Reflex cornean (V, VII). Excitarea marginii laterale a corneei determină reflex de clipire bilateral.
c. Reflex velo-palatin. Excitarea mucoasei vălului palatin determină contracţie musculară însoţită de senzaţia de greaţă.
d. Reflex faringian (IX, X). Se excită mucoasa faringiană şi se obţine contracţia musculaturii faringelui şi senzaţie de greaţă.
Modificarea reflexelor mucoase (diminuare, abolire) are loc atunci când arcul lor reflex este întrerupt datorită prezenţei unor leziuni.
D. Reflexe vegetative.
Afectarea componentelor arcului reflex vegetativ la diferite niveluri realizează o simptomatologie diferenţiată în funcţie de localizare.
O clasificare riguroasă a testelor care explorează sistemul nervos vegetativ va fi prezentată în cadrul disciplinelor de specialitate (fiziopatologie, neurologie, neurochirurgie).
Prezentarea acestor teste în cadrul lucrărilor practice de fiziologie va fi selectivă şi se va referi în special la testele care se pot efectua în sala de lucrări practice şi care nu necesită o asistare medicală specializată.
a. Explorarea tonusului vegetativ. Tonusul vegetativ este starea de permanentă excitaţie a sistemului vegetativ care creează activitatea de fond a tuturor organelor.
1. Reflexul oculo-cardiac:
La comprimarea digitală a globilor oculari timp de 20 sec. Se obţine bradicardie (reducere a ritmului cardiac cu 2-12 bătăi/minut).
Este un reflex trigemino-vagal.
Exacerbarea reflexului (bradicardie accentuată) semnifică o hipertonie vagală iar inversarea reflexului (accelerarea pulsului sugerează o hipotonie vagală).
2. Reflexul ortostatic:
Se trece de la poziţia clinostatică la ortostatică. Reacţia de răspuns are două faze:
§ iniţial tahicardie şi creşterea TA cu 10-20 mmHg (reacţie simpatică);
§ bradicardie şi scăderea TA (reacţie parasimpatică compensatorie).
Reflexul se datorează tracţiunii exercitate de viscerele abdominale asupra plexului solar.
