Tema: – Fiziologia cardiovasculară:
– circulaţia venoasă
– circulaţia locală
Subiect:
» jugulograma (pulsul venos)
» microscopia intravitală
» evaluarea permeabilităţii capilare
jugulograma (pulsul venos)
Jugulograma reflectă activitatea hemodinamică a cordului şi corespunde aspectului curbei de presiune intraatrială dreaptă. Are următoarele componente:
□ unda „a”:
o corespunde contracţei atriale
o este o deflexiune (undă) pozitivă
o apare la 0,07’’-0,12’’ după începutul undei P de pe ECG
o porţiunea ascendentă a undei se datorează încetinirii scurgerii sângelui din vene în auricul în timpul contracţiei atriale
□ unda „c”:
o este o undă pozitivă
o porţiunea ascendentă corespunde perioadei iniţiale a contracţiei ventriculului drept, când închiderea tricuspidei, este urmată de bombarea spre atrii a planşeului atrio-ventricular
o porţiunea descendentă corespunde începutului evacuării sângelui din ventricule când are loc coborârea spre ventricul a planşeului atrio-ventricular
□ depresiunea „X”:
o coincide cu sistola ventriculului drept
o este produsă de trecerea sângelui din venele jugulare (care se golesc) spre atriul drept (care se umple)
□ unda „V”:
o este o undă pozitivă
o corespunde sfârşitului fazei de evacuare ventriculară
o porţiuena ascendentă se datorează creşterii presiunii în atriul drept
o vârful corespunde deschiderii tricuspidei
o porţiunea descendentă corespunde începutului golirii atriului drept spre ventriculul drept
□ depresiunea „Y”:
o este produsă de umplerea rapidă a ventriculului drept
o vârful undei corespunde valorii celei mai scăzute a presiunii din ventriculul drept (colaps diastolic)
□ depresiunea „h”:
o semnifică sfârşitul umplerii lente a ventriculului drept
Pulsul venos:
Se preferă înregistrarea expansiunii peretelui venos al jugularei externe. Deoarece aceste expansiuni ilustrează variaţiile presionale transmise retrograd de la nivelul atriului drept în cursul revoluţiei cardiace, curba de înregistrare (jugulograma) permite aprecieri asupra stării funcţionale a miocardului atrial şi ventricular şi de asemenea a aparatului valvular a inimii.
Aparatură:
□ traductor – dispozitiv care recepţionează expansiunea peretelui venos şi îş transformă în variaţii de curent electric ce pot fi amplificate şi înregistrate grafic
□ aparat de înregistrare – de obicei se foloseşte un electrocardiograf
Înregistrarea se face întotdeauna cu o curbă de referinţă (ECG, FCG, sfigmograma).
Explorarea circulaţiei capilare
Pentru explorarea funcţională a teritoriului capilar sunt ridicate următoarele probe:
a. capiloroscopia:
Este o metodă care permite constatarea unor variaţii:
» fiziologice (individuale, în funcţie de vârstă)
» patologice (modificări de culoare, flux sanguin, număr a capilarelor dintr-o anumită zonă
Proba se realizează cu ajutorul capilaroscopului şi se efectuează într-o zonă mai accesibilă (de preferinţă şanţul preunghiular al unui deget).
Tehnica de lucru:
La nivelul zonei de cercetat se pune o picătură de ulei de cedru şi se urmăreşte la microscop cu obiectiv 3 sau 4.
Rezultate:
În mod normal se observă un număr de 15-20 de anse capilare pe o suprafaţă de 0,5 mm2. Î aceste anse capilare se poate constata flux sanguin continuu şi cu viteză egală de curgere.
Se constată că la vârstnici anslee capilare sunt mai sinuoase. În situaţii patologice pot apare modificări morfologice vizibile privind inegalitatea calibrului capilar, sinuozităţi accentuate şi diferenţe de culoare şi de calităţi ale fluxului sanguin diferite de cele evidenţiale în capilarele normale.
b. determinarea permeabilităţii capilare:
Principiu:
Se urmăreşte hematocritul şi concentraţia de proteine dintr-o probă de sânge recoltată înainte şi după efectuarea unor manevre pe zona cercetată care pot influenţa permeabilitatea acestor vase.
Tehnica de lucru:
Se recoltează o probă de sânge venos P1 (de la o venă a braţului unde se face determinarea). Se aplică pe braţ cu ajutorul unei manşete pneumatice o presiune de 4 mmHg timp de 30 de minute. Se ridică manşeta. Se recoltează o nouă probă de sânge P2. Se determină în probele P1 şi P2 hematocritul şi cantitatea de proteine.
Rezultate:
În condiţiile create (presiune) normal permeabilitatea capilară nu este afectată; între cele două probe nu se constată deci diferenţe între parametrii urmăriţi.
Proba flictenei:
Se aplică pe tegument un plasture de cantaridă producând astfel o flictenă. Se determină concentraţia de proteine în sângele venos şi din lichidul format în flictenă. În condiţii normale nu trebuie să existe diferenţe mai mari de 2 g% între cele două probe.
c. determinarea rezistenţei capilare:
Principiu:
Rezistenţa peretelui capilar se apreciază prin crearea condiţiilor de hipo- sau hipertensiune asupra capilarelor. Aceste condiţii se realizează prin aplicarea de ventuze (hipopresiune) sau a unei manşete pneumatice (hiperpresiune). Rezistenţa scăzută a peretelui capilar este evidenţiată prin apariţia peteşiilor. Peteşiile sunt pete hemoragice mici care apar ca o consecinţă a rupturilor peretelui capilar.
Proba rumpel-Leede:
Se creează o presiune crescută prin aplicarea timp de 5 minutea unei manşete pneumatice. Presiunea din manşetă va fi de aproximativ 10 mmHg (de regulă sub valoarea presiunii arteriale maxime, sistolice). Se consideră proba pozitivă (rezistenţă scăzută a peretelui capilar) astfel:
□ slab pozitivă la 10-20 peteşii
□ pozitivă la mai mult de 20 peteşii
□ intens pozitivă la un număr mai mare de 80 petişii
Proba Gothlin:
Se aplică o presiune crescută timp de 5 minute cu ajutorul unei manşete pneumatice în doi timpi:
□ timpul 1 – presiunea în manşetă este de 35 mmHg. Se numără peteşiile care apar pe o zonă cu diametru de 6 cm
□ timpul 2 – se repetă proba dar cu o presiune de 50 mmHg în manşetă. Se numără peteşiile.
Rezultate:
Dacă N2 + 2 N1 > 12 proba se consideră pozitivă şi semnifică fragilitate crescută a peretelui capilar. Probele care creează hipopresiune sunt mai puţin utilizate.
d. reacţiile vasomotorii:
Principiu:
Observarea reacţiilor vasculare ale pielii se face cu mai multă uşurinţă la nivelul pielii de pe faţa anterioară a antebraţului.
Tehnica de lucru:
Se atinge pielea cu un instrument cu vârful bont. După 15-20 secunde, apare o linie albă pe traseul urmat de instrument. Această zonă albă are o intensitate maximă după 3-5 minute. Dunga albă tardivă traduce o hipotonie capilară, deoarece apariţia sa se datoreşte contracţiei capilare prin stimulare directă.
Dacă se realizează o apăsare mai mare, pe piele apare o linie roşie, după o perioadă de latenţă mai scurtă (3-15 secunde) un eritem difuz, dincolo de linia roşie, datorită unui mecanism de reflex axonic local.
La o intensitate şi mai mare a stimulului aplicat, reacţia roşie locală pierde din intensitatea culorii, dar proiemină faţă de regiunea cutanată din jur. Se creează astfel un edem local, o papulă, care se formează prin ieşirea din capilarele lezate a unui lichid cu o compoziţie asemănătoare plasmei sanguine. În unele situaţii, fenomenul apare chiar la atingeri uşoare ale tegumentului şi poartă numele de dermografism (urticaria factice).
