Tema: – Fiziologia efector somatic:
Subiect:
» Cronaxometria;
» Dinamometria;
Fiziologia efector somatic
Evaluarea funcţională a aparatului locomotor la om:
Evaluarea funcţională a aparatului locomotor la om constă într-o serie de determinări privind atât compoenenta musculară, cea osoasă cât şi cele două compartimente integrate în organism.
1) Măsurarea forţei musculare:
Cu ajutorul dinamometrelor se poate măsura forţa maximală voluntară (forţa izometrică maximală) (FMV).
FMV este forţa maximă ce poate fi menţinută în cursul unei contracţii izometrice pe o durată de 3-4 secunde.
Dacă se execută o contracţie foarte energică şi rapidă se pot realiza valori cu puţin mai mari decât FMV, dar nu pot fi menţinute mult timp.
Iniţial FMV a fost măsurată prin contracţie musculară contra unei forţe opozante de valoare cunoscută (Graham).
Dinamometrele utilizate în prezent se bazează pe acelaşi principiu: măsoară forţa izometrică a diferitelor grupe musculare prin excitarea forţei contra unui punct fix.
A. dinamometrul eliptic cu arc (resort) de oţel (Regnier);
B. dinamometrul Clarke: măsoară forţa izometrică cu ajutorul tensiunii unui cablu.
2) Evaluarea travaliului muscular:
Subiectul este supus la un efort dozat şi cunoscut. Se măsoară lucrul mecanic pe care îl efectuează. În acest scop se folosesc:
a) scăriţa cu două trepte (cu dimensiuni standardizate);
b) bicicleta ergonomică;
c) covorul rulant;
d) ergograful.
Primele trei dispozitive sunt folosite pentru determinarea travaliului la membrele inferioare.
a) În formula scăriţei, lucrul mecanic se calculează după formula:
W = G x I x N x 0,232
în care:
W = lucrul mecanic măsurat
G = greutatea în Kg a subiectului îmbrăcat
N = numărul de trepte urcate într-un minut
b) Bicicleta ergonomică:
Se reglează bicicleta pentru diferite trepte de efort: la turaţie standard de 60/minut.
Se consideră ca primă treaptă de intensitate a efortului.
– pentru femei: 60 sau 100 W;
– pentru bărbaţi: 150 W.
Se creşte efortul prin creşterea numărului de waţi, la intervale de 1 sau 3 minute.
Lucrul mecanic se calculează după formula:
W = F (N–N0) x 2 x 3,14 x 0,17
W = F (N–N0) x 1,0676
în care:
W = lucrul mecanic exprimat în watt sau Kg/m
F = forţa aplicată pe pedala bicicletei
N = numărul de turaţii la sfârşitul experimentului
c) Covorul rulant.
d) Ergograful:
Ergograful (construit de Angelo Mosso) este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate înregistra o curbă a oboselii musculare.
Este format din următoarele componente.
– dispozitive de fixare ale mâinii, aşezate pe un suport stabil;
– mâna se aşează astfel încât rămâne liber numai un singur deget, asupra căruia se face determinarea.
– dispozitiv pe care se plasează o greutate. Este prevăzut cu o tijă mobilă care se mişcă odată cu mişcările de extensie şi flexie ale degetului.
– tija mobilă este în legătură cu un sistem de înregistrare (peniţă înscriitoare care se deplasează pe cilindrul unui kimograf) permiţând înregistrarea unei curbe.
Tehnica de lucru:
În cursul determinării muşchiul în experiment este solicitat să ridice o greutate. Greutatea rămânr constantă, dar după un număr de ridicări nu mai poate fi ridicată la aceeaşi înălţime.
Înălţimea la care este ridicată greutatea scade mai rapid dacă frecvenţa de contracţie a muşchiului este mai mare. În cursul determinării se pot varia condiţiile de efectuare a mişcării şi astfel se obţin diferite forme ale curbei de oboseală care traduc modalităţile de instalare ale acestui fenomen.
În funcţie de aceste condiţii Kronicker a formulat câteva „legi ale oboselii” care-i poartă numele. Se înregistrează curbele de oboseală prin unirea cu o linie a vârfurilor secuselor care se produc.
Se urmăreşte:
– forma curbei;
– valoarea unghiului pe care îl face curba cu abscisa (unghi α)
– distanţa (pe verticală) dintre două vârfuri aparţinând la două secuse succesive (diferenţa de oboseală).
Legea I:
Curba de oboseală este o dreaptă oblic descendentă dacă sarcina acţionează asupra muşchiului numai în timpul contracţiei.
Legea II:
Valoarea unghiului α variază direct proporţional cu frecvenţa (la sarcină constantă) şi cu sarcina (la frecvenţă constantă), ilustrând o instalare mai rapidă (sarcină / frecvenţă mare) sau mai lentă (sarcină / frecvenţa redusă) a fenomenului de oboseală musculară.
Legea III:
La aceeaşi sarcină sau frecvenţa diferenţa de oboseală rămâne constantă.
Legea IV:
Dacă sarcina acţionează atât în contracţie cât şi în decontracţie, curba de oboseală are forma hiperbolică.
3) Electromiografia (EMG):
Electromiografia este metoda de înregistrare a curenţilor de acţiune musculară. Potenţialele care apar la nivelul muşchiului pot fi detectate prin electrozi:
– de suprafaţă;
– intramusculari.
şi pot fi înregistrate după o amplificare adecvată.
Instalaţia de înregistrare electromiografică are următoarele componente:
– electrozi de culegere;
– dispozitiv de amplificare;
– sistem de afişaj.
Metoda cronaximetrică:
Cu ajutorul acestei metode se măsoară timpul necesar producerii unei excitaţii cu ajutorul unui curent a cărui intensitate are ca valoare dublul reobazei.
Cronaxia este influenţată de orice modificare a stării fiziologice a sistemului neuro-muscular dar şi de schimbări de temperatură sau administrarea unui tratament medicamentos.
Pentru determinarea cronaxiei se utilizează curenţi rectangulari.
Se determină în ordine:
– reobaza (cu ajutorul curentului galvanic);
– se dublează valoarea reobazei.
Aparatul, tehnica de determinare:
Pentru determinare sunt necesare generatoare de impulsuri destinate măsurii reobazei şi cronaxiei care realizează curent galvanic şi rectangular.
Deoarece determinarea se face prin metoda monopolară se folosesc 2 electrozi:
– electrodul indiferent (se prezintă ca o placă cu dimensiuni de aproximativ 60 cm2 şi se fixează la nivelul trunchiului sau în regiunea cefei);
– electrodul activ (negativ). Se aplică la nivelul punctelor motorii şi este de dimensiuni mici (are aspectul unui buton).
Înainte de utilizare electrozii se îmbibă în ser fiziologic. La nivelul diferitelor puncte motorii se stimulează şi stabileşte astfel reobaza (pragul de excitaţie galvanică) nervului sau muşchiului respectiv.
Se dublează reobaza şi se stabileşte din nou pragul de excitaţie în funcţie de durata de excitare. Studiul comparativ pe diferiţi muşchi a permis formularea unor „legi fundamentale” privind cronaxia:
– cronaxia muşchilor agonişti are în porţiunea distală valoare dublă faţă de de segmentul proximal;
– cronaxia muşchilor posteriori are valoare dublă faţă de cea a muşchiulor anteriori;
– cronaxiile sunt aceleaşi pentru regiunile omologe.
Determinarea cronaxiei are valoare şi în aprecierea conduitei terapeutice, în sensul că tratamentul va fi continuat atâta timp cât cronaxiile sunt evolutive şi se va întrerupe numai după ce aceasta s-au normalizat.
Reflexe cu importanţă clinică:
Studierea reflexelor la om are importanţă în diagnosticul unor afecţiuni neurologice. De importanţă deosebită sunt reflexele miotatice.
Aceste reflexe sunt declanşate de întinderea muşchiului care reacţionează printr-o contracţie. De aceea aceste reflexe se mai numesc de „întindere”.
Pentru obţinerea unei contracţii este suficientă o întindere de 20-30 microni. Întinderea muşchiului se realizează prin aplicarea unui excitant pe muşchi sau pe tendonul său. Ca urmare se determină o extensie care stimulează fusurile neuro-musculare şi corpusculii Golgi.
Reflexul miotatic este un reflex bineuronal, monosinaptic. Reflexele miotatice sunt permanent controlate de un sistem medular şi de formaţiuni supramedulare.
La nivelul măduvei spinării reflexele miotatice se află sub influenţa buclei gama şi a celulelor Renshaw.
Sistemele supramedulare de control includ unele zone corticale, sistemul extrapiramidal, cerebelul, muşchii vestibulari şi olivele bulbare.
În controlul reflexelor un rol important îl are şi formaţiunea reticulată. Explorarea reacţiilor reflexe oferă indicaţii asupra localizării leziunilor din sistemul nervos.
