Tema: – Fiziologia sistemului nervos central:
Subiect:
» Electroencefalografie;
» Potenţiale corticale evocate.
Fiziologia SISTEMULUI nervos CENTRAL
Electroencefalograma (EEG):
Activitatea electrică a creierului poate fi înregistrată:
§ indirect prin scalp (electroencefalograma, EEG);
§ direct pe cortexul cerebral (electrocortigrama, ECoG). Înregistrarea directă se realizează experimental cu ajutorul unor electrozi amplasaţi cronic pe scoarţa cerebrală sau la om în timpul intervenţiilor neurochirurgicale.
Cu ajutorul unor aparate de recepţie şi transmisie la distanţă a activităţii electrice a creierului se poate realiza şi urmări această activitate electrică la subiecţi în condiţii de comportare normală, liberă, în mediu obişnuit (telemetrie EEG).
EEG este înregistrarea prin scalp a activităţii electrice a creierului şi constă în oscilaţii continue de potenţial care pot prezenta permanent modulaţii de amplitudine şi variaţii de frecvenţă.
Înregistrarea se poate obţine în 2 condiţii:
§ EEG spontană (de fond) când se înregistrează activitatea electrică a creierului în condiţii bazale, fără intervenţia unor factori externi sau interni;
§ EEG evocată – înregistrată prin metode de activare EEG, atunci când se modifică activitatea de fond prin stimuli periferici sau centrali. Această înregistrare are rolul de a pune în evidenţă anomalii EEG care nu apar pe traseul spontan sau modificări de recetivitate.
Tehnica de înregistrare:
Înregistrarea EEG presupune detectarea, amplificarea şi înregistrarea activităţii electrice cerebrale. Această activitate electrică cerebrală a fost pusă în evidenţă iniţial la animalele de experienţă (Caton, 1874) şi ulterior la om de către H. Berger (Clinica Neuropsihiatrică din Jena, 1924) care este considerat şi descoperitorul acestei metode.
I. Aparatură necesară – tehnică de înregistrare:
Înregistrare EEG se face cu ajutorul unor aparate speciale (electroencefalografie).
Aparatură utilizată pentru EEG constă din:
§ sistem de captare;
§ sistem de amplificare;
§ sistem de înregistrare.
1. Sistemul de captare:
Este reprezentat de electrozi metalici nepolarizabili legaţi de sistemul de amplificare prin conductori electrici. Pentru a evita fenomenele de polarizare se preferă electrozi din argint.
Electrozii se fixează pe pielea capului, după o degrasare prealabilă a zonei cu un amestec de alcool, acetonă şi eter.
Electrozii sunt amplasaţi simetric, după scheme precise, realizând sisteme de derivaţii.
Modul de grupare al electrozilor sau de sistematizare a derivaţiilor constituie montajele. Una din schemele cele mai folosite de plasare a electrozilor este cea realizată după repere anatomice (Jasper, 1941).
Linia nazion–inion este împărţită la distanţe egale de 5 planuri transversale: prefrontal, frontal, rolandic, parietal, occipital.
Această schemă de plasare se poate compensa prin schemă procentuală „10-20%” (linia nazion – inion se divizează procentual; de exemplu, pentru lungimea nazion – inion de 40 cm: 10% = 4 cm, iar 20% = 8 cm).
Se utilizează 2 sisteme de culegere:
§ monopolar – în care electrodul inactiv (de referinţă) se plasează pe corp (lobul urechii, ceafă);
§ bipolar – care culege diferenţa de potenţial dintre 2 arii electrice (ambii electrozi sunt activi). În sistemul bipolar se deosebesc 3 tipuri de montaje: circulare, longitudinale şi transversale.
2. Sistemul de amplificare:
Are rolul de a realiza o intensitate suficient de mare a biocurenţilor culeşi pentru a putea acţiona sistemul de înregistrare.
Acest sistem constă dintr-un dispozitiv electronic capabil să realizeze o amplificare de sute de mii de ori a potenţialelor cerebrale, care au o valoare foarte redusă (20-50 μV) fără a produce distorsionări ale acestor potenţiale.
3. Sistemul de înregistrare (de afişare sau de înscriere):
Poate fi:
§ ansamblul galvanometric cu peniţe încriitoare. În acest sistem de inserţia şi frecarea pieselor metalice modifică într-o oarecare măsură traseul.
§ osciloscopul catodic – permite urmărirea traseului EEG afişat cu spotul electronic şi, de asemenea, înregistrarea grafică sau fotografică numai a unor aspecte semnificative.
II. Traseul EEG normal:
1. Ritmuri cerebrale:
În descrierea activităţii electrice a creierului se urmăresc mai mulţi parametri: frecvenţe, amplitudine, morfologie, reactivitate, topografie.
Ritmurile cerebrale au frecvenţă joasă (0,5-30 cicli/secundă).
În funcţie de frecvenţa cu care se repetă un element grafic în unitatea de timp (secunda în cazul EEG) se descriu 4 tipuri de ritmuri numite cu litere ale alfabetului grecesc (alfa, beta, teta, delta).
În cadrul fiecărui ritm se disting mai multe variante (lent, rapid, etc.) care sunt denumite „bandă”.
2. Traseul EEG în stare de veghe.
Pentru stabilirea normalităţii unui traseu se va avea în vedere aspectul traseului în funcţie de vârstă, după starea de veghe sau somn, în repaus (spontan) sau activat.
a) Traseul EEG la adult:
În stare de veghe şi în repaus psihomotor traseul este stabil şi se modifică foarte puţin în hiperpnee.
Distribuţia pe regiuni şi procentual fiecărui ritm au fost enunţate la descrierea ritmurilor.
b) Traseul EEG la copil:
Aspectul traseului este în funcţie de vârsta copilului.
La vârstele mici sunt dominate frecvenţele joase, iar la adult frecvenţele înalte. La vârsta a III-a revine spre frecvenţele joase. Se poate afirma deci că maturarea cerebrală poate fi corelată cu frecvenţa.
Interpretarea EEG la copil pune probleme mult mai dificile ca la adult datorită variabilităţii mari de manifestare.
c) Trasezl EEG în timpul somnului:
Aspectul EEG este complet diferit în timpul somnului faţă de cel în starea de veghe şi este caracteristic fiecărei faze de somn.
Se descriu 2 forme de somn:
§ somnul lent (telencefalic) – Non Rapid Eye Movements (Non REM);
§ somnul rapid (rombencefalic) – cunoscut sub denumirea de REM (Rapid Eye Movements).
