Cinci milioane de semnaturi pentru finantarea Sanatatii cu 6% din PIB

Medicii de familie vor să strângă aproximativ cinci milioane de semnături de la pacienţi, pentru a sprijini o iniţiativă legislativă privind finanţarea sistemului de sănătate cu 6% din PIB.

Campania de strângere de semnături a început în luna mai, iar termenul de de finalizare este finalul lunii august.
 
"Acel 6% din PIB pentru Sănătate, promis de toţi şi încă neatins, ar trebui să devină lege", a spus, pentru NewsIn, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei,  Rodica Tănăsescu.

Medicii de familie din ţară au primit deja formularele necesare pentru strângerea semnăturilor şi afişe în care este prezentată campania.

"Legal, e nevoie de 100.000 de semnături pentru ca iniţiativa legislativă să fie discutată în parlament, iar noi avem cu siguranţă cu cel puţin zece ori mai mult. Campania va dura până la sfârşitul lunii august. Ne aşteptăm să avem foarte multe semnături care să demonstreze autorităţilor că populaţia doreşte şi are nevoie de un sistem de sănătate mai bun", a precizat preşedintele comitetului de iniţiativă cetăţenească al medicilor de familie, Marius Gabor.

Reamintim că, la sfârşitul lunii martie, medicii de familie au acceptat să semneze Contractul-cadru pe 2009, după o întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

În lipsa Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei. Cu toate acestea ei sunt în continuare nemulţumiţi de finanţarea medicinei primare.

 

Adevarul

Recomandări:

X