Turismul medical se dezvolta prin cooperare interinstitutionala


Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cseke Attila, ministrul sănătăţii şi Daniel Funeriu, ministrul educaţiei şi cercetării, au semnat astăzi, 14 iulie 2011, protocolul de colaborare privind promovarea şi dezvoltarea turismului medical. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Colegiul Medicilor din România sunt de asemenea părţi implicate în acest protocol prin care se pun bazele cooperării pe termen lung, între instituţii ale statului în scopul crearii unui produs turistic competitiv, în perspectiva asigurării transfrontaliere a serviciilor medicale începând din 2013.

„Turismul medical este un produs utilizat tot mai des la nivel mondial însă insuficient exploatat în România. Avem potenţial de afirmare pe plan internaţional pe anumite tipuri de servicii medicale (balnear, recuperare, anti-îmbătrânire, stomatologie, oftalmologie, chirurgie estetică, etc) care pot fi integrate în pachete turistice atractive, astfel încât cetăţeni ai altor state să aleagă ţara noastră pentru calitatea serviciilor, preţurile scăzute şi posibilităţile de recuperare şi relaxare. Lansăm astăzi şi Ghidul Staţiunilor Balneare realizat de MDRT în limbile română, engleză, germană şi rusă şi sperăm ca împreună cu Colegiul Medicilor şi ceilalţi parteneri să putem face cunoscute resursele noastre balneare în rândul medicilor străini şi a comunităţii ştiinţifice internaţionale.”, a explicat Elena Udrea.

„România are cel mai variat spectru de factori naturali terapeutici din Europa, din potenţialul balnear ar Europei, 1/4, după unii autori chiar 1/3 se află pe teritoriul României. Acest potenţial trebuie verificat şi exploatat. Avem 2 mari provocări în domeniul turismului balnear. Pe de o parte, readucerea în atenţie a potenţialului natural în prevenţia şi tratamentul anumitor afecţiuni. În acest sens, Ministerul Sănătăţii are în subordine 13 unităţi sanitare cu specific recuperare, cu un total de 3359 de paturi. Trebuie să conştientizăm şi faptul că sănătatea este cea mai mare valoare a noastră: oamenii sănătoşi înseamnă dezvoltare. Pe de altă parte, intrarea în vigoare, din octombrie 2013, a Directivei europene privind drepturile pacienţilor la asistenţă transfrontalieră poate aduce un câştig extraordinar României. Acum unul din 10 pacienţi trataţi este din altă ţară. Avem doi ani de pregătire, aceasta fiind şansa noastră. Putem avea un avantaj: servicii de calitate şi la un preţ inferior” a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke

„Putem afirma cu certitudine că pentru a oferi un act medical de calitate trebuie să începem cu pregătirea medicilor. Universităţile noastre de medicină şi farmacie au mari resurse şi sunt extrem de active, de aceea cred că vom putea contribui substanţial de succesul acestui demers. Ministerul Educaţiei va face tot ceea ce instituţional ţine de el pentru a îmbunătăţi calitatea pregătirii viitorilor medici, a le asigura baza materială necesară şi cadrul modern în care să acţioneze” a declarat ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.

În următorii trei ani instituţiile enumerate vor colabora pentru armonizarea legislaţiei existente în vederea realizării unui cadru flexibil care să permită dezvoltarea turismului medical şi pentru realizarea unei baze de date care să conţină informaţii referitoare la localităţile şi locaţiile ce întrunesc condiţiile pentru desfăşurarea turismului medical. În acest proiect vor fi implicaţi specialişti din domeniul turismului, sănătăţii, educaţiei şi cercetării.

In contextul semnarii acestui protocol, s-a vorbit şi despre evaluarea resurselor terapeutice pentru 10 localitati şi areale făcută de Ministerul Sanatatii, prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, acestea urmând a fi declarate, prin HG, staţiuni balneoclimatice. Este vorba de Baile Olanesti, Covasna, Baile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Baile Herculane, Baile Govora, Calimanesti-Caciulata  si Ocna Sibiului.

Serviciile de turism medical sunt combinaţie prestabilită între servicii medicale şi servicii de turism atunci când acestea sunt oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci când aceste prestaţii depăşesc 24 de ore.

 

Turismul medical este o nişă extrem de rentabilă, datorită diversificării serviciilor propuse. Turismul medical, cel mai dinamic sector de călătorii la nivel global, cu o rată de creştere estimată la 30% anual.

Recomandări:

X