Sistemul circulator 2

Sistemul circulator 2

Comentarii oprite

Tema: – Fiziologia inimii – Sistem excitoconductor al inimii.

Subiect:

»        cordul de broască „in situ”;

»        automatismul cardiac;

»        ligaturile lui Stanius;

 

Sistemul circulator

            Sistemul circulator include:

o       cordul – organ cu funcţie de pompă;

o       vasele – reţea de tubuti elastice care adăpostesc şi permit vehicularea sângelui;

 

I. Activitatea cardiacă:

            Activitatea cardiacă poate fi urmărită în mai multe moduri:

1.      examen clinic

2.      explorări paraclinice:

a.       explorări biochimice ale sângelui;

b.      explorări radiologice;

c.       echografie;

d.      evidenţierea manifestărilor care fac urmarea activităţii cardiace:

                                                               i.      mecanice;

                                                             ii.      stetacustice;

                                                            iii.      electrice;

e.       explorarea radioizotopică;

f.        scintigrafia cardiacă;

3.      probe funcţionale – probe de efort

4.      indici de apreciere a funcţiei de pompă a inimii

 

Studiul experimental al activităţii cardiace

Muşchiul cardiac are proprietăţi:

»       comune ţesutului musculare (excitabilitate, contractilitate, troficitate, conductabilitate)

»       specifice (automatism, ritmicitate)

 

1. Automatismul cardiac

            Activitatea contractilă a inimii este generată de stimuli care provin din sistemul excito-conductor organizat la om în următoarele structuri:

»       nodulul sino-atrial (Keith-Flack);

»       nodulul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara);

»       fascicolul Hiss;

»       reţeaua Purkinje;

Structurile sistemului excito-conductor pot determina activitatea inimii în absenţa oricăror influenţe extrinseci (automatism). Stimulii de la aceste structuri destinate muşchiului cardiac sunt descărcaţi într-o ordine bine stabilită.

Frecvenţa de descărcare a stimulilor este proprie fiecărei porţiuni a sistemului excito-conductor.

Argumente experimentale:

A.     inima scoasă din organism, degrevată deci de orice influenţe nervoase şi umorale, îşi continuă activitatea o perioadă de timp care poate ajunge la câteva zile dacă i se asigură condiţii adecvate de perfuzie şi temperatură

B.     ligaturile lui Stanius

Principiu: se realizează izolarea „in situ” a formaţiunilor ţesutului excito-conductor pentru a putea determina efectul pe care fiecare din aceste structuri îl au asupra activităţii cardiace.

            Se realizează pe inima de broască. Se preferă broasca deoarece fiind animal poikiloterm nu necesită realizarea unor condiţii complexe în timpul experimentului, iar datele obţinute sunt comparabile cu cele de la animalele homeoterme.

            Sistemul excito-conductor la broască este constituit din trei formaţiuni (ganglioni):

»       ganglionul Remak – situat la nivelul sinusului venos

»       ganglionul Ludwig – situat în septul interatrial

»       ganglionul Bidder – situat în ventricul

 

 

 

Legendă:

                                                                                                            R – ganglion Remak

                                                                                                            L – ganglion Ludwig

                                                                                           B – ganglion Bidder

 

                                    Fig. 1 – organizarea sistemului excito-conductor la broască

 

Material necesar:

ð    broască;

ð    planşetă de plută;

ð    ace cu gămălie;

ð    trusă de vivisecţie;

ð    accesorii (comprese de tifon, tampoane de vată);

ð    aţă;

Tehnica de lucru:

            Se spinalizează broasca. Se fixează aceasta pe planşeta de plută, cu ajutorul acelor cu gămălie, în decubit dorsal. Se incizează prin incizie dublă în „V” cu origine la partea inferioară a toracelui.

            Se face degajarea cordului din sacul pericardic. Se secţionează frâul inimii. Se efectuează 3 ligaturi astfel:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Legendă:

                                                  I – prima ligatură

                                                 II – a doua ligatură

                                                III – a treia ligatură

1. Prima ligatură:

            Se trece un fir de aţă pe sub sinusul venos la limita dintre acesta şi auricul. Se ligaturează obţinând astfel izolarea totală a sinusului venos de restul inimii.

            Consecinţă:

»       sinusul venos îşi menţine activitatea contractilă;

»       atriile şi ventricolul îşi opresc activitatea;

Concluzie:

»       nodul Remak este excitator;

»       structurile din restul inimii sunt inhibitoare ale activităţii cardiace (ambele sau numai una dintre ele). Pentru precizare se face o a doua ligatură.

 

2. A doua ligatură:

            Pe inima care conţine ligatura dintre sinusul venos şi atriu se aplică o ligatură care separă atriile de ventricule.

            Consecinţă:

»       sinusul venos îşi menţine activitatea contractilă;

»       atriile nu au activitate contractilă;

»       ventriculul îşi reia activitatea contractilă cu o frecvenţă mai redusă comparativ cu cea a sinusului venos;

Concluzie:

»       ganglionul Ludwig este inhibitor al activităţii cardiace;

»       nodulul Bidder este excitator, dar frecvenţa sa de descărcare a stimulilor este mai mică (aproape jumătate) decât cea a ganglionului Remak;

3. A treia ligatură:

            Pentru a stabili raportul dinter ganglionul Remak şi Ludwig se efectuează o ligatură numai între atrii şi ventricul (la nivelul şanţului atrio-ventricular).

            În acest scop, legătura se realizează pe o altă inimă sau, se realizează ca primă ligatură.

            Consecinţă:

»       atriile şi sinusul venos au activitate contractilă (cu ritmul sinusului venos);

»       ventriculul are de asemenea activitate contractilă dar frecvenţa de contracţie este cea dată de ganglionul Bidder;

În concluzie:

»       structurile ţesutului excito-conductor conţin:

o       o formaţiune inhibitoare (ganglionul Ludwig);

o       două formaţiuni excitatoare (ganglionii Remak şi Bidder), cel situat la nivel ventricular fiind mai slab decât cel situat în sinusul venos;

 

Back to Top