S-a constituit Alianta pentru Sanatate din Romania

Prima întrunire a Consiliului Director al Alianţei pentru Sănătate din România (APSR) după constituirea sa de facto a avut loc la sfârşitul lunii iulie, informează un comunicat de presă al alianţei remis luni AGERPRES.
Constituirea acesteia vine ca reacţie a societăţii civile la deteriorarea permanentă a sistemului sanitar cauzată mai ales de subfinanţarea cronică şi lipsa de măsuri pentru îmbunătăţirea acestui sistem.


Prin constituirea de facto a APSR a apărut un partener real şi reprezentativ de dezbatere şi negociere cu autorităţile statului (Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) şi de implicare în procesul decizional în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de sănătate.

Misiunea APSR este aceea de a conştientiza mediul politic românesc privind prioritizarea domeniului sănătăţii publice ca obiectiv de interes social major, scopul fiind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi creşterea calităţii serviciilor medicale acordate populaţiei prin promovarea şi acţionarea prin mijloace legale faţă de autorităţi privind finanţarea corespunzătoare funcţionării sistemului sanitar, identificarea disfuncţionalităţilor din sistemul de sănătate, participarea la elaborarea cadrului de reglementări care să asigure respectarea în mod real a drepturilor şi intereselor tuturor participanţilor la sistemul sanitar.

APSR militează pentru o finanţare justă a sistemului de sănătate – mai mult de 6% din PIB – justeţe atât în venituri, cât şi în distribuţia acestora în domeniul de sănătate publică.

Între propunerile de soluţii se află înlăturarea sau diminuarea risipei din sistem de sănătate publică, iniţiative legislative precum modele şi standarde europene de legislaţie, impunerea disciplinei contractuale în sistemul de sănătate.

'Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor publice centrale şi locale', a precizat Cristian Hotoboc, preşedinte al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice – PALMED şi preşedinte al APSR.

La rândul său, dr. Mircea Olteanu, preşedinte al Asociaţiei Spitalelor din România – ASR şi vicepreşedinte al APSR a subliniat necesitatea renaşterii sistemului sanitar printr-o reformă bazată pe dovezi. Principalele două direcţii care ar trebui urmate sunt eficientizarea utilizării puţinilor bani disponibili prin înfiinţarea agenţiilor naţionale de combatere a fraudelor în sistemul sanitar funcţionale în alte ţări europene şi stabilirea unei unui program naţional pentru siguranţa şi calitatea îngrijirilor medicale. Este evidentă necesitatea stabilirii unor standarde de calitate şi de cost mediu, acestea neexistând până în momentul de faţă în sistemul de sănătate din România', a precizat dr. Mircea Olteanu.

'IMM-urile reprezintă celula de bază a economiei naţionale. Dacă se distruge această celulă, se distruge şi sursa de venituri deci implicit şi posibilitatea de alocare a fondurilor necesare unei bune funcţionalităţi a sistemului social bazat pe nevoile cetăţenilor. Numai prin unitate, forţă şi atitudine putem conştientiza mediul politic românesc privind prioritizarea domeniului sănătăţii publice ca obiectiv de interes social major. O naţie cu sănătate şi educaţie precară nu îşi poate menţine evoluţia firească!', a opinat Mihnea-Ioan Grecu, preşedinte al Asociaţiei Furnizorilor de Produse Medicale – AFPM şi vice-preşedinte al APSR.

La rândul său, Vasile Barbu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor – ANPP şi secretar general al APSR consideră că 'dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţia Romaniei. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, să recunoască dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestor drepturi. APSR acţionează pentru crearea unui climat propice asigurării unei asistenţe medicale centrate cu adevărat pe nevoile fiecărui cetăţean de a beneficia de îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei'.

Recomandări:

X