Regulament electoral privind alegerea membrilor comisiilor de disciplina 2011

Regulament electoral privind alegerea membrilor comisiilor de disciplina Decizia nr.4 din 20/05/2011
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 22/06/2011

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. – Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiilor teritoriale, precum si cei ai Comisiei Superioare de Disciplina se aleg prin vot direct, secret si liber exprimat de catre membrii colegiului teritorial, respectiv de membrii Adunarii generale nationale.

Art. 2. – Dreptul de vot, precum si dreptul de a fi ales in comisiile de disciplina il au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania.

Art. 3.
(1) Dreptul de a alege si de a fi ales se poate exercita numai in cadrul colegiului al carui membru este medicul respectiv.
(2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi alesi din randul medicilor primari cu o vechime in profesie de peste 7 ani si care nu au avut abateri disciplinare in ultimii 5 ani.
(3) Dovada calitatii de membru al colegiului local se va face, acolo unde alegatorul nu se gaseste pe lista alegatorilor, cu ultima chitanta a platii cotizatiei.

Art. 4. – Calitatea de membru in comisia de disciplina locala este incompatibila cu aceea de membru in Comisia Superioara de Disciplina, precum si cu aceea de membru in organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania.

Art. 5. – In vederea organizarii si desfasurarii alegerilor se vor organiza comisii electorale locale de catre consiliile judetene si de catre Consiliul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, respectiv o comisie electorala centrala organizata de catre Biroul executiv al Consiliului national si aprobata de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.

Art. 6
(1) Membrii comisiilor electorale nu pot candida in legislatura pentru care se organizeaza alegerile.
(2) Inaintea alegerii in aceasta functie, acestia se vor angaja in scris sa nu candideze la o functie electiva in legislatura pentru care se organizeaza respectivele alegeri.

CAPITOLUL II
Comisiile electorale

SECTIUNEA A

Comisia electorala judeteana

Art. 7. – Comisia electorala judeteana este formata din 3-15 membri, in functie de numarul membrilor colegiului respectiv, aprobati in mod individual de catre consiliul local, la propunerea biroului consiliului.

Art. 8.
(1) Comisiile electorale nu sunt subordonate consiliilor judetene, respectiv Consiliului Municipiului Bucuresti sau birourilor acestor consilii.
(2) Acestea isi vor desfasura activitatea sub supravegherea si controlul Comisiei Electorale Centrale respectand prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, Statutului Colegiului Medicilor din Romania si prezentul regulament.

Art. 9. – Comisia electorala judeteana va functiona la sediul consiliului local. Acesta va pune la dispozitia comisiei, pe toata durata functionarii sale, un spatiu corespunzator desfasurarii activitatilor, asigurand totodata conditiile materiale si financiare necesare functionarii comisiei si organizarii alegerilor.

Art. 10.
(1) La prima intrunire comisia electorala isi va alege dintre membrii sai un presedinte si un secretar.
(2) Presedintele conduce sedintele comisiei electorale si este singurul abilitat sa faca publice datele si informatiile ce decurg din activitatea comisiilor electorale. In lipsa presedintelui sedinta va fi condusa de secretarul comisiei.

Art. 11. – In termen de 3 zile de la data constituirii sale, comisia electorala, prin presedinte, va comunica Comisiei Electorale Centrale componenta comisiei, functiile detinute in cadrul comisiei de fiecare membru, adresa sediului unde isi desfasoara activitatea, numerele de telefon si de fax.

Art. 12.
(1) Deciziile comisiei electorale se iau cu majoritate de voturi, in prezenta a minimum doua treimi din membrii sai.
(2) Prezenta presedintelui sau a secretarului este obligatorie.

Art. 13. – Sedintele comisiei electorale vor fi consemnate de catre secretarul comisiei in proceseverbale de sedinta, care vor fi semnate de catre presedinte, secretar si ceilalti membri prezenti ai comisiei electorale.

Art. 14. – Deciziile emise de catre comisia electorala sau orice alt act emanand de la aceasta vor fi semnate de catre presedinte si secretar.

Art. 15. – Pe timpul functionarii sale, comisia electorala va avea o stampila proprie care va fi tinuta de catre presedintele comisiei sau, in lipsa acestuia, de catre secretar.

Art. 16. – Comisiile electorale locale vor informa imediat Comisia Electorala Centrala despre problemele aparute in legatura cu interpretarea si aplicarea prezentului regulament si se vor conforma deciziilor de indrumare ale Comisiei Electorale Centrale.

Art. 17.
(1) Atributiile comisiilor electorale locale sunt:
a) organizeaza desfasurarea alegerilor la nivel local;
b) preiau listele cu membrii colegiului local;
c) intocmesc si aduc la zi listele cu alegatori;
d) primesc candidaturile depuse;
e) verifica indeplinirea conditiilor de fond si forma pentru ca o persoana sa poata candida, inregistrand candidaturile care indeplinesc cerintele legale si respingandu-le pe cele neconforme;
f) fac publice, prin afisare la sediul comisiei, candidaturile depuse;
g) solutioneaza intampinarile referitoare la propria activitate si contestatiile cu privire la actele si operatiunile sale;
h) tiparesc sau, dupa caz, pregatesc buletinele de vot cu sprijinul tehnic si financiar al colegiului local;
i) pastreaza sub sigiliu buletinele de vot, comanda de tiparire a buletinelor de vot, copia de pe documentul de plata al tiparirii buletinelor de vot si procesul-verbal de primire a buletinelor de vot;
j) conduc operatiunile de votare, luand toate masurile de ordine in localul in care are loc votarea;
k) numara voturile, stabilesc valabilitatea voturilor exprimate, totalizeaza voturile exprimate si stabilesc rezultatele alegerilor;
l) redacteaza in doua exemplare procesele-verbale de desfasurare a alegerilor si procesul-verbal al rezultatelor finale;
m) inainteaza Comisiei Electorale Centrale un exemplar al procesului-verbal de desfasurare a alegerilor, al procesului-verbal cu rezultatele finale, insotite de listele cu alegatorii, listele cu candidatii, copii ale comenzii de tiparire a buletinelor de vot, daca este cazul, a documentului de plata a tiparirii buletinelor si copie de pe procesul-verbal de primire a buletinelor de vot; copiile vor fi certificate sub aspectul conformitatii cu originalul de catre presedintele comisiei electorale;
n) organizeaza, daca este cazul, noi alegeri;
o) acrediteaza, la cerere, observatori ai societatii civile inclusiv din presa, care vor sa urmareasca desfasurarea alegerilor;
p) emit mandatele celor alesi;
q) orice alta activitate privind alegerile dispusa de catre Comisia Electorala Centrala sau stabilita prin prezentul regulament.
(2) Cu cel putin 7 zile inaintea datei alegerilor, comisia electorala judeteana sau a municipiului Bucuresti, prin grija presedintelui si a secretarului, afiseaza listele cu alegatori la sediul colegiului judetean sau al municipiului Bucuresti si in cel putin 3 unitati sanitare sau pe site-ul (pagina web) a colegiului respectiv. Medicii care nu au drept de vot ca urmare a neplatii cotizatiei vor fi afisati pe o lista separata. Pe lista cu medicii fara drept de vot se va mentiona, pentru fiecare in parte, suma pe care o are de platit si faptul ca exista posibilitatea platii cotizatiei restante in ziua si la locul desfasurarii alegerilor.
(3) Cu ocazia afisarii celor doua categorii de liste se va intocmi un proces-verbal care va cuprinde data afisarii listelor si locurile unde acestea au fost afisate, respectiv unitatile sanitare sau pe pagina web a colegiului.

Art. 18. – Dupa stabilirea rezultatelor votarii, comisiile electorale locale emit mandatele pentru fiecare membru al comisiei de disciplina si informeaza consiliul colegiului teritorial cu privire la componenta comisiei de disciplina.

SECTIUNEA B
Comisia Electorala Centrala

Art. 19. – Comisia Electorala Centrala este formata din 7 membri propusi de Biroul executiv al Consiliului national si aprobati in mod individual de catre Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.

Art. 20.
(1) Comisia Electorala Centrala va functiona la sediul Colegiului Medicilor din Romania.
(2) Biroul executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania va pune la dispozitia comisiei, pe toata durata functionarii sale, un spatiu corespunzator desfasurarii activitatilor, asigurand totodata conditiile materiale si financiare necesare functionarii comisiei.

Art. 21. – Prin grija Biroului executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania, Comisia Electorala Centrala va avea la dispozitia sa un secretariat tehnic condus de catre secretarul comisiei.

Art. 22. – (1) La prima intrunire Comisia Electorala Centrala isi va alege dintre membrii sai un presedinte si un secretar.
(2) Presedintele conduce sedintele comisiei electorale si este singurul abilitat sa faca publice datele si informatiile decurgand din activitatea comisiilor electorale.

Art. 23.
(1) Deciziile comisiei electorale se iau cu majoritate de voturi, in prezenta a minimum 5 din membrii sai; prezenta presedintelui sau a secretarului este obligatorie.
(2) In cazul egalitatii de voturi la luarea unei decizii, votul presedintelui (sau, in lipsa acestuia, al secretarului) este decisiv.

Art. 24. – Sedintele comisiei electorale vor fi consemnate de catre secretarul comisiei in procesele verbale de sedinta, care vor fi semnate de catre presedinte, secretar si ceilalti membri prezenti ai Comisiei Electorale Centrale.

Art. 25. – Deciziile emise de catre Comisia Electorala Centrala sau orice alt act emanand de la aceasta vor fi semnate de catre presedinte si secretar.

Art. 26. – Pe timpul functionarii sale Comisia Electorala Centrala va avea o stampila proprie care va fi tinuta de catre presedintele comisiei sau, in lipsa acestuia, de catre secretar.

Art. 27. – Atributiile Comisiei Electorale Centrale sunt:
a) urmareste si asigura respectarea si aplicarea corecta a dispozitiilor legale, statutare, privitoare la alegeri si ale prezentului regulament pe intreg teritoriul tarii;
b) asigura si raspunde de interpretarea uniforma a acestor dispozitii;
c) emite decizii de indrumare cu privire la aplicarea regulamentului de organizare a alegerilor;
d) rezolva intampinarile referitoare la propria sa activitate si contestatiile cu privire la modul de constituire si componenta comisiilor electorale locale;
e) primeste si solutioneaza contestatiile declarate impotriva deciziilor comisiilor electorale locale;
f) organizeaza alegerile Comisiei Superioare de Disciplina.

Art. 28. – Dupa alegerea Comisiei Superioare de Disciplina, Comisia Electorala Centrala isi inceteaza activitatea curenta si ramane la dispozitia Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania care va decide in legatura cu activitatea acesteia.

CAPITOLUL III
Candidaturile

Art. 29.
(1) Candidaturile se vor depune personal la secretariatul consiliului local sau, pentru Comisia Superioara de Disciplina, la secretariatul Colegiului Medicilor din Romania, cu cel putin 15 zile lucratoare inaintea datei alegerilor.
(2) Secretariatele primesc si inregistreaza depunerea candidaturii, facand totodata mentiune despre toate actele primite de la candidat, si inainteaza candidatura in termen de cel mult 3 zile comisiei electorale.

Art. 30. – Candidaturile vor fi adresate comisiei electorale si vor cuprinde:
a) o declaratie de candidatura;
b) un curriculum vitae.

Art. 31. – Declaratia de candidatura va fi dactilografiata si va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul, specialitatea si gradul profesional si, acolo unde este cazul, titlul stiintific;
b) vechimea in profesie;
c) functiile pe care le detine in alte organisme statale, administrative, sindicale ori profesionale;
d) mentionarea obligatorie daca a avut sau nu sanctiuni disciplinare in ultimii 5 ani;
e) declaratie-angajament ca va participa, in cazul in care va fi ales, la sedintele comisiei de disciplina sau ale Comisiei Superioare de Disciplina si confirmarea faptului ca a luat cunostinta despre faptul ca va fi inlocuit din comisie in cazul a 3 absente nemotivate la 3 sedinte consecutive;
f) data si semnatura.

Art. 32. – Comisiile electorale, primind candidaturile, vor verifica conditiile de fond si de forma ale acestora si le vor inscrie in listele de candidaturi pe acelea care indeplinesc cerintele legale.

Art. 33. – In termen de maximum 3 zile de la primirea candidaturilor, comisiile electorale vor aduce la cunostinta, in scris, candidatilor, dupa caz, respingerea candidaturii sau lipsurile constatate in vederea acoperirii lor. In notificare se va preciza si termenul pentru completarea dosarului de candidatura.

Art. 34.
(1) Comisiile electorale locale vor intocmi listele finale cu candidati si le vor trimite impreuna cu o copie a procesului-verbal de constatare a ramanerii definitive a candidaturilor Comisiei Electorale Centrale cel mai tarziu cu 5 zile inaintea datei alegerilor.
(2) Listele finale, in ordinea alfabetica, vor fi afisate prin grija comisiei electorale locale la sediul acesteia, in spitalele din teritoriul de competenta sau pe pagina web a colegiului respectiv.
(3) Listele finale vor avea urmatoarele mentiuni: data, locul si programul de desfasurare a alegerilor.

CAPITOLUL IV
Buletinele de vot

Art. 35.
(1) Buletinele de vot se vor asigura de catre comisiile electorale cu sprijinul material si logistic al colegiilor locale.
(2) Un model al buletinelor de vot se va afisa la sediul comisiei electorale cu cel putin 3 zile inaintea datei votarii, dupa ce a fost vizat si anulat de presedintele comisiei electorale.

Art. 36. – In buletinul de vot candidatii vor fi trecuti in ordine alfabetica, mentionandu-se numele, prenumele, specialitatea si gradul.

Art. 37.
(1) Buletinele de vot se vor asigura in numar suficient, conform listelor cu alegatori, cu un plus de 5% fata de numarul alegatorilor.
(2) Buletinele de vot vor fi autentificate de catre comisia electorala prin aplicarea stampilei proprii pe fata buletinului de vot, in momentul inmanarii buletinului catre alegator.

Art. 38. – Buletinele neconforme, inexacte, deteriorate sau cele completate gresit de catre alegatori in timpul votarii vor fi anulate prin mentiunea si semnatura presedintelui, aplicandu-se totodata si stampila comisiei electorale.

Recomandări:

X