Prezentare

Comisia Superioara de Disciplina a Colegiului Medicilor functioneaza in baza legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanitar.

Extras din Legea 95/2006, privind reforma in domeniul sanatatii:

Art. 444. – (1) In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri abaterile disciplinare savarsite de medicii inscrisi in acel colegiu.
   (2) La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 5 membri contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale.
   (3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina este desemnat de autoritatile de sanatate publica, la nivel teritorial, si de Ministerul Sanatatii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
   (4) Procedura judecarii abaterilor este prevazuta in Statutul Colegiului Medicilor din Romania.
   Art. 445. – (1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt alesi de adunarea generala a colegiului  iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi alesi de Adunarea generala nationala.
   (2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi alesi din randul medicilor primari cu o vechime in profesie de peste 7 ani si care nu au avut abateri disciplinare in ultimii 5 ani.
   (3) Functia de membru al comisiei de disciplina este incompatibila cu orice alta functie in cadrul Colegiului Medicilor din Romania.
   (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 6 ani.
   (5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina inceteaza prin deces, demisie, pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania ori prin numirea unui alt reprezentant in cazul membrilor desemnati de catre Ministerul Sanatatii Publice sau autoritatea de sanatate publica.
   Art. 446. – (1) Membrii comisiilor de disciplina se aleg prin vot secret si pe baza candidaturilor depuse.
   (2) La nivel teritorial se va alege un numar de 5-9 membri, iar la nivel national, 13.
   (3) Membrii comisiilor de disciplina isi vor alege un presedinte care conduce activitatea administrativa a comisiilor de disciplina.
   (4) Presedintele comisiei de disciplina prezinta adunarii generale raportul anual al activitatii comisiei de disciplina.

Recomandări:

X