Glanda tiroida

Glanda tiroida

Comentarii oprite

Hormonii tiroidieni, tirosina (T4) şi triiodotironina (T3) sunt sintetizaţi de celulele foliculare iar calcitonina se secretă din celulele parafoliculare.

            În formă circulantă, hormonii (T4 şi mai puţin T3) sunt legaţi de proteine, în ordinea afinităţii: de globuline (TBG), prealbumine (TBPA) şi albumine (TBA).

            Doar fracţiunea liberă (0,03% din T4 şi 0,3% din T3) este activă la nivel tisular şi este factor de reglare a axului hipofizo-tiroidian.

            Timpul de înjumătăţire al T4 este de 6-7 zile, al T3 de 2-3 zile. T3 este de 3 ori mai activ decât T4.

            La nivel periferic, aproximativ 30% din tiroxina circulantă este convertită în T3.

            Studiul funcţiilor normale şi patologice ale glandei tiroide impune deseori, ca şi în cazul altor glande cu secreţie internă, extirparea ei ca mijloc sigur de producere a fenomenelor de insuficienţă tiroidiană experimentală.

            Ablaţia exclusivă a tiroidei este însă greu de realizat la rozătoare şi animale mici în general.

            Odată cu tiroida sunt îndepărtate total sau parţial şi paratiroidele, a căror lipsă poate fi supleată până la un punct printr-un surplus de calciu în alimentaţie.

 

            Tiroidectomia la şobolan comportă următorii timpi importanţi:

            Animalul anesteziat cu eter este fixat în poziţie dorsală cu capul în extensie. Se face o incizie mediană de aproximativ 2 cm în dreptul cartilagiului tiroid şi se ajunge astfel al muşchii sternomastoidieni şi sternohioidieni, care se îndepărtează pentru a pune în evidenţă tiroida bilobată, dispusă pretraheal sub cartilagiul tiroid.

            Se disecă glanda cu atenţie sub lupă şi se scoate în întregime după ligatura prealabilă a vaselor, evitându-se lezarea nervului recurent situat sub polul inferior al celor doi lobi.

            Intervenţia astfel efectuată este de fapt o tireoparatiroidectomie.

            După ce s-a controlat încă odată suprafaţa anterolaterală a traheei în vederea îndepărtării eventualelor resturi glandulare, se reface atât planul musculos cât şi cel cutanat prin câteva puncte de sutură.

            Animalele vor primi postoperator o soluţie de 1% lactat de calciu în apa de băut.

            Incovenientele tiroidectomiei de la şobolan pot fi evitate dacă se lucrează pe câine, pisică sau iepure, la care extirparea exclusivă a tiroidelor devine posibilă.

            Explorarea funcţională a glandei tiroide se realizează prin probe directe şi indirecte.

 

            Probe indirecte de explorare tiroidiană:

            1. Metabolismul bazal (MB):

            Măsoară consumul de oxigen în condiţii bazale. Produsul cantităţii de oxigen (în litri) cu echivalentul caloric mediu al unui litru de oxigen (4,83 calorii la un coeficient respirator de 0,02) permite determinarea valorilor absolute.

            Rezultatele se exprimă însă procentual de valorile normale în funcţie de: vârstă, sex şi suprafaţă corporală (din tabele).

            La populaţia din ţara noastră valorile normale se situează între 0 şi +15%. În hipertiroidie se produc creşteri de +95% iar în hipotiroidie scăderi la aproximativ +80% din normal.

            Valorile M.B. sunt influenţate mai ales în sensul creşterii de numeroşi factori extratiroidieni. Din acest motiv valoarea clinică a probei trebuie apreciată cu precauţie.

            Creşteri ale metabolismului bazal pot fi determinate de:

stări febrile

boli ale sistemului nervos:

nevroză astenică

manie

boli cardiovasculare:

hipertensiune arterială

stenoză aortică

boli respiratorii:

emfizem etc.

boli hemoragice:

leucemie

anemie severă

boli endocrine:

diabet insipid

feocromocitom

sarcină.

Scăderi ale M.B. pot apare în:

denutriţie

boala Addison

nefroză

2. Reflexograma achiliană:

            Măsoară durata relaxării musculare în timpul reflexului provocat prin percutarea tendonului lui Achile. Valorile normale: 240-340 msec. Relaxarea este mai rapidă în hipertiroidie (dar nu constant) şi mai lentă în hipotiroidie.

            3. Colesterolemia:

            Scade în hipertiroidism şi creşte în hipotiroidism.

 

            Probe directe de explorare tiroidiană:

            Aceste probe pot fi:

bazale (determinări de hormoni sau iod în plasmă)

dinamice (teste de apreciere a răspunsului tiroidian la diferite solicitări)

 

            Probe directe bazale:

            1. Dozarea tiroxinei şi T3 serice:

            Se realizează radioimunologic prin tehnica Murphy-Patte.

            Valorile normale RIA sunt:

pentru T4 de 6-12 μg/100 ml;

pentru T3 de 0,075-0,175 μg/100 ml.

            2. Iodul legat proteic (PBI):

            Determinarea a reprezentat multă vreme singura cale de apreciere a nivelului T4 şi T3 seric.

            Valori normale: 4-8 μg/100 ml.

            3. Iodocaptarea tiroidiană:

            În principiu constă din determinarea capacităţii glandei tiroide de a capta iodul radioactiv (I131 sau I132) administrat în circulaţia pacientului (2-15 microli).

            Valori normale:

la 2 ore: 3-10%

la 24 ore: 8-30%

            4. Dozarea TSH seric:

            Este indicată pentru diagnosticul de hipotiroidism primar. Prin metoda radioimunologică valorile normale sunt sub 2 ng/ml sec.

            Creşterile apar în hipotiroidismul primar sau în tumori secretoare de TSH:

 

            Probe directe dinamice:

            1. Testul de supresiune cu T3:

            Administrarea de T3 în doze de 60-100 μg/zi timp de 7-10 zile determină scăderea marcată (cu 50%)a iodocaptării apreciate scintigrafic la 24 de ore după administrarea izotopului sau radioizometric la 2 ore.

            Absenţa acestei reacţii indică prezenţa unei hipotiroidii.

            2. Testul de stimulare cu tireotrop (TSH):

            Administrarea i.m. a 5-10 u. TSH de 2-3 zile determină, la 12-24 ore după ultima administrare creşterea iodocaptării, absentă în hipotiroidia primară.

 

Glandele paratiroide:

 

            Parathormonul (PTH):

produs de secreţie al glandelor paratiroide;

provoacă hipercalcemie şi fosfaturie.

            Rolul său:

la nivelul ţesutului osos determină mobilizarea calciului;

la nivelul nefronului reduce reabsorbţia fosfaţilor;

în intestin măreşte absorbţia calciului printr-un efect mediat de vitamina D.

            Rolul glandelor paratiroide poate fi evidenţiat experimental prin extirpare.

 

            Extirparea paratiroidelor la câine:

            Numărul şi locul glandelor paratiroide variind de la o specie la alta, succesul paratiroidectomiei depinde în mare măsură de mărimea şi dispoziţia lor topografică.

            Sunt situate fie pe faţa postero-laterală, fie la polii opuşi ai tiroidei în plin parenchim glandular. De aceea, nu pot fi totdeauna extirpate în totalitate datorită imposibilităţii de a le pune în evidenţă.

            Spre deosebire de alte animale, la câine, ele pot fi identificate cu ochiul liber pe baza culorii ceva mai deschise decât a tiroidei şi a capsului proprii, perforate de un mic vas sanguin.

            În majoritatea cazurilor se găsesc două glande supero-externe şi alte două, infero-interne. După secţiunea pielii de-a lungul liniei mediane a gâtului, se desfac muşchii sternomastoidian şi sternohioidian, depărtându-se lateral, pentru a pune în evidenţă traheea şi pachetul vasculo-nervos drept şi stâng.

            Sub cartilagiul tiroid se găseşte glanda tiroidă de culoare ceva mai deschisă decât ţesutul muscular.

            Explorarea regiunii se va face cu grijă, evitându-se sângerarea care îngreunează recunoaşterea glandelor paratiroide. Odată identificate se procedează la enuclearea lor şi la ligaturarea pediculului vascular în vederea extirpării. Dacă extirparea nu este posibilă, se recomandă cauterizarea paratiroidelor. Ţesutul tiroidian sângerând se suturează cu fire de catgut, iar incizia pielii se închide de obicei per primam.

            Pentru a realiza o insuficienţă paratiroidiană manifestă este suficient să se extirpe doar jumătate din ţesutul glandular. Manifestările tetaniforme grave pot fi evitate postoperator prin adăugare la hrana câinelui a 1-2 linguri de cretă pe zi. Acestea devin deseori mortale în ziua a 3-a sau a 4-a de la operaţie şi de aceea trebuiesc prevenite din timp.

            Explorarea funcţională a glandei se realizează prin probe indirecte şi directe.

 

            Probele indirecte de explorare paratiroidiană:

            Explorează pasiv sau dinamic calcemia şi diversele sale implicaţii.

            1. Determinările de calciu şi fosfor în sânge şi urină:

            Hipercalcemia cu hipofosforemie însoţesc hiperparatiroidismul în timp ce variaţiile de sens sunt caracteristice hipoparatiroidismului (tetanie).

            Valori normale:

calciu global plasmatic: 9-1 mg% (4,5-5,5 mEq/l)

calciu urinar: 300 mg/24 ore

fosfor plasmatic: 3-4,5 mg% (1,7-2,6 mEq/l)

            2. Determinarea fosfatazei alcaline:

            Activitatea enzimatică creşte în condiţiile unei activităţi osteogenetice intense (hiperparatiroidism, la copii, etc.).

            3. Electromiografia şi electroencefalografia:

            Se pun în evidenţă tulburările de hiperexcitabilitate din tetanie fără a preciza cauza.

            4. Testul de toleranţă la calciu (Howard, Hopkin şi Connor, 1953):

            După 48 ore de dietă constantă, se perfuzează timp de 4 ore un litru ser fiziologic cu 15 mg calciu/kg corp, dozându-se calcemia, fosforul anorganic, proteinemia înainte şi la 2, 4, 8 şi 24 ore de la începutul perfuziei.

            Se determină şi fosfaturia / 24 ore înainte şi după perfuzie. Testul este util în hipoparatiroidii, unde apare o fosfaturie dramatică spre deosebire de scădere uşoară observată la normali.

            5. Testul de încărcare cu parathormon (Ellsworth-Howard, 1931):

            Se administrează 200 unităţi parathormon i.v. se recoltează urina 3 ore înainte şi 5 ore după injectare, determinându-se fosfaturia. La normali se obţine creşteri de 5-6 ori în timp ce la hipoparatiroidieni depăşesc de 10 ori normalul.

            În pseudohipoparatiroidii fosfaturia nu creşte decât de 1-2 ori.

            6. Testul de hipocalcemia provocată:    

            Regimul alimentar sărac în calciu şi administrarea a 9 g fitat de sodiu/zi determină încă din primele 2-3 zile apariţia hipocalcemiei şi crezie de tetanie la hipoparatiroidieni, în timp ce la normali parathotmonul eliberat împiedică apariţia tulburărilor timp de o săptămână.

            În acelaşi sens acţionează şi perfuzia cu EDTA utilizată de asemeni ca probă de solicitare.

 

            Probe directe de explorare paratiroidiană:

            Dozarea directă (RIA) de parathormon (şi calcitonină) nu se practică decât în puţin unităţi medicale.

Back to Top