Tema: – Fiziologia sistemului efector somatic:
Subiect:
» electromiografia globală de anxitate motorie;
Fiziologia SISTEMULUI efector somatic
Electromiografia este metoda de înregistrare a curenţilor de acţiune musculari. Potenţialele care apar la nivelul muşchiului pot fi detectate prin electrozi:
– de suprafaţă;
– intramusculari;
şi pot fi înregistrate după o amplificare adecvată.
Instalaţia de înregistrare electromiografică are următoarele componente:
– electrozi de culegere;
– dispozitiv de amplitudine;
– sistem de afişaj;
1. Electrozii de culegere sunt de mai multe tipuri:
a. electrozi de suprafaţă sau cutanaţi:
Se plasează la distanţă de aproximativ 4 cm între ei (unul pe suprafaţa muşchiului şi altul pe tendon).
Ei culeg activitatea de la nivelul tuturor fibrelor musculare înregistrând astfel o EMG globală.
Aceşti electrozi sunt plaţi, au formă de butoni sau plăciţe şi se aplică direct pe piele.
b. electrozi – ac:
Se introduc în muşchi şi sunt de 3 tipuri:
– monopolari: este introdus în muşchi, polul secund fiind un electrod cutanat;
– coaxiali monofilari: formaţi dintr-un ac hipodermic care are un fir de platină izolat în interior;
– coaxiali bifilari: conţin două fire de platină izolaţi. Acul constituie numai armătura iar cele două fire sunt conductori (electrodul coaxial Adrian şi Bronck);
Electrozii cei mai folosiţi în prezent sunt cei coaxiali Adrian – Bronck, care permit evidenţierea unei electromiograme elementare.
Ei pot culege activitatea unei singure unităţi motorii aproape izolată de potenţialele fibrelor vecine.
2. Sistemul de amplificare:
Sistemul de amplificare realizează o creştere de ordinul zecilor de microvolţi şi are capacitatea de a selecta amplificarea, în sensul că amplifică numai curentul de la electrod şi elimină curenţii veniţi de la elementele situate la distanţă.
3. Sistemul de afişaj:
Permite vizualizarea potenţialelor captate.
Există mai multe variante de afişaj:
– inscriptoare termice (înscriere pe hâtie termoelectrică);
– inscriptoare cu cerneală;
– inscriptoare fotografice (înregistrare pe film sau pe hârtie fotosensibilă);
Prin înregistrare electromiografică se pot obţine date despre patru parametri ai biocurenţilor captaţi:
– formă;
– amplitudine;
– durată;
– frecvenţă.
Traseul electromiografic normal
Dacă se introduce într-un muşchi normal, complet relaxat un ac Adrian-Bronck nu se constată activitatea bioelectrică (stare de „silenţium electric”).
O contracţie foarte uşoară va fi urmată de apariţia unui potenţial de unitate motorie.
Potenţialul de unitate motorie provine din sumarea tuturor curenţilor de acţiune din fibrele musculare activitate prin acelaşi influx nervos şi are următoarele caracteristici:
– amplitudine cuprinsă între 300-1000 mV;
– formă mono-, bi-, tri- sau polifazică (după numărul de treceri ale liniei izoelectrice);
Într-un traseu obişnuit o proporţie de 10% este reprezentată de unde polifazice.
– durata – care semnifică timpul necesar înscrierii grafice a potenţialului pornind de la linia izoelectrică până la revenirea la linia izoelectrică. Distanţa se măsoară în msec. şi are valoarea normală de 2-16 msec.
Durata depinde de tipul de muşchi (la muşchii care au unitatea motorie din mai puţin fibre valorile sunt mai mici).
– Frecvenţă (ritm) – este un parametru care depinde de forţa de contracţie a muşchiului daci ???, creşte proporţional cu intensitatea contracţiei.
Pe electromiogramă s-a stabilit (Buchthal şi Clemmensen) trei tipuri de trasee:
1. traseul simplu:
Acest traseu se obţine printr-o contracţie uşoară.
Este format din potenţiale bine individualizate cu frecvenţă de 1-12 c/sec.
2. traseu intermediar:
Acest trasez apare se execută o contracţie mai puternică.
În acest caz descărcările de unităţi motorii sunt foarte frecvente.
3. traseu de interferenţă:
Se obţine dacă se execută o contracţie maximă.
Traseul este foarte dens şi este imposibil de diferenţiat elementele grafice care aparţin unei unităţi motorii.
Trasee electromiografice patologice
Potenţialele musculare sunt în mod normal consecinţa stimulării fibrei musculare prin impulsuri nervoase.
Dar aceste potenţiale pot să apară ca urmare a unor factori iritativi care pot exista la nivelul oricărui segment al unităţii motorii.
În funcţie de componenta unităţii motorii afectate sunt posibile următoarele tipuri de trasee electromiografice:
I. trasee neurogene
II. trasee miogene
III. trasee caracteristice unor disfuncţii endocrinometabolice
IV. trasee prezente în leziuni ale structurilor encefalului
I. Traseul neurogen:
Se caracterizează prin:
§ activitate electrică spontană în repaus muscular;
§ scăderea activităţii electrice la efort (atât ca voltaj cât şi ca frecvenţă);
§ apariţia unor potenţiale anormale în timpul contracţiei;
1. Activitatea de repaus care apare în traseele neurogene poate îmbrăca mai multe forme grafice şi anume:
a. potenţialele de fibrilaţie:
Apar după leziuni ale neuronului motor periferic. Fibrilaţia este corespondentul bioelectric al contracţiei fibrei musculare.
Caracteristici:
§ durată: 0,5-3 msec;
§ amplitudine: 50-200 microvolţi;
§ formă: mono- dar în special bifazică;
§ frecvenţă: 4-10 /sec.
b. fasciculaţia: – este dată de o activitate spontană a unităţilor motorii prin afectarea neuronilor motori din coarnele anterioare medulare sau a nervului motor spinal.
Caracteristici:
§ durată: 8-12 msec;
§ ampltitudine: 100-300 microvolţi;
§ formă: frecvent polifazic, mai rar bifazic;
§ frecvenţă: 1-3 c/sec.
c. potenţialele lente de denervare
Caracterstici:
§ durată: 50 msec;
§ amplitudine: 200-1000 microvolţi;
§ formă: potenţialele monofazice sau difazice;
§ frecvenţă: 5-10 c/sec.
d. potenţialele polifazice de denervare (potenţiale grupate)
Se întâlnesc în leziuni medulare vechi, dar şi în leziuni tronculare şi radiculare. Potenţialele polifazice care apar în repaus dispar dacă se execută o mişcare voluntară.
Pentru captarea acestor potenţiale trebuie tatonat cu atenţie tot muşchiul deoarece se găsesc grupate „insular”.
Aceste potenţiale ar fi expresia unei sincronizări imperfecte a curenţilor de acţiune dată de o perturbare a conducerii în arborizaţiile nervoase.
Caracteristici:
§ durată: mai mare de 20 msec;
§ amplitudine: 1000 microvolţi sau mai mult;
§ formă: polifazică;
§ frecvenţă: 30-40 /sec.
e. potenţialele de inserţie
Au fost descrise (Kugelberg şi Petersen) ca o activitate spontană produsă de introducerea acului electrod.
Sunt descărcări repetative care pot apare normal dar care au o durată mare în trasee neurogene.
2. Potenţialele de acţiune anormale:
Potenţiale de acţiune anormale se pot prezenta ca:
a. oscilaţii unice (potenţiale gigante) cu:
§ formă bifazică;
§ amplitudine mai mare de 1000 microvolţi;
§ durată de 8-12 msec;
§ frecvenţă de 20-30/sec.
S-ar datora unui fenomen de sincronizare dinamică în sensul unei interacţiuni a elementelor nervoase vecine.
După unii autori aceste elemente grafice ar reprezenta potenţiale de unităţi motorii hipertrofiate în scopul de a compensa deficitul funcţional produs prin denervare.
b. potenţiale bifazice (potenţiale de reinervare)
§ durata: 5-50 msec;
§ amplitudine: 50-500 microvolţi;
§ formă: polifazică;
§ frecvenţă: neregulată.
II. Traseul miogen:
Traseele electromiografice miogene apar în afectări (atrofii) musculare. În repaus nu se cosntată activitate spontană.
La efort se poate însă constata un traseu interferenţial la o contracţie uşoară.
În contrast cu forţa musculară diminuată traseul electric este asemănător cu cel obţinut la un muşchi bine reprezentat somatic.
Această manifestare apare deoarece pentru a obţine o contracţie minimă la un muşchi normal sunt puse în acţiune doar câteva unităţi motorii, dar într-o atrofie musculară pentru aceeaşi intensitate de contracţie vor intra în acţiune mai multe unităţii motorii.
