Campania de vaccinare antigripala va incepe la timp, pe 15 octombrie

Campania de vaccinare antigripala va incepe la timp, pe 15 octombrie, dozele de vaccin au fost achizitionate si se distribuie in teritoriu, a declarat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, conform Agerpres.

Intrebat de jurnalisti cand va incepe campania de vaccinare antigripala, in conditiile in care dozele de vaccin nu au ajuns pana acum, de exemplu, la Directia de Sanatate Publica Dambovita, ministrul Sanatatii, aflat la Targoviste, a spus ca nu vor fi intarzieri.

”Ca si anul trecut, 15 octombrie. Incepe la timp (campania de vaccinare, n.r.) si sunt achizitionate dozele. Sute de mii de doze au si ajuns si se distribuie”, a afirmat ministrul Nicolae Banicioiu.

Dozele de vaccin vor fi administrate gratuit persoanelor la risc, adica batranilor, bolnavilor cronici, copiilor si batranilor institutionalizati, femeilor insarcinate si personalului medical.

Recomandări:

X