03.11.2011
Colegiul Medicilor din România a luat cunoștință cu îngrijorare de situația de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, una dintre unitățile de referință din sistemul de sănătate românesc, aflată în prezent în incapacitatea de a-și duce la îndeplinire menirea pentru care există, și anume tratarea pacienților. Din păcate, situația nu este singulară, toate unitățile spitalicești neavând în prezent asigurată finanțarea corespunzătoare necesară până la sfârșitul anului.
Colegiul Medicilor din România a semnalat, în mod repetat, încă din momentul aprobării bugetului, faptul că acesta este subdimensionat, în raport cu patologia reală a populației din România și cu cheltuielile necesare unităților medicale.
Condiționarea finanțării sistemului sanitar de așa zise reforme făcute pe genunchi la solicitarea unor birocrați fără cunoștințe elementare de politici de sănătate nu constituie altceva decât un atentat direct la siguranța pacienților.
Colegiul Medicilor din România solicită de urgență rectificarea bugetului și alocarea sumelor necesare pentru funcționarea sistemului spitalicesc și pentru tratarea bolnavilor din România.
Prof. Dr. Vasile Astărăstoae
Președintele Colegiului Medicilor din România