Mecanisme de reglare si integrare a functiilor organismului

Fiziologia specială – profesor Gh. Petrescu

 

26.03.2003                                                                                                                  Curs 20

fiziologia glandelor endocrine

 

      Mecanisme de reglare Si integrare a funcTiilor organismului

 

            Mecanismele neuro-umorale complexe => declanşează procese de ajustare a funcţiilor pentru necesitatea de moment şi le întreţin în concordanţă cu ce se întâmplă în mediul înconjurător.

= nervoase:

o       semnale => căi cunoscute;

o       reflexe – se desfăşoară pe un suport bine stabilit: arc reflex;

o       caracteristici:

§         perioadă de latenţă scurtă;

§         durată unică de acţiune (scurtă).

= umorale:

o       produşi chimici:

§         glande endocrine;

§         sânge => organe ţinte;

o       caracteristici:

§         perioadă de latenţă – lungă;

§         durata de acţiune: minute sau chiar ore.

= declanşează procese de ajustare a funcţiei de necesitate de moment şi le întreţine.

Interrelaţii a mecanismelor nervoase şi hormonale:

= transmiterea sinaptică => mediatori chimici, dar pot fi şi mediatori hormoni: adrenalina, noradrenalina, dopamina, acetilcolina, serotonina. Secreţia de aADH este reglată de volemie

= neurohormoni: ADH, ocitocina;

= intervenţia glandelor endocrine;

= hormoni – medulatori ai stimulilor nervoşi:

o       acţiunea pozitivă sau negativă asupra transmiterii de informaţii (exemplu: la sinapse);

o       reglarea prin mecanisme de feed-back – au acţiune de transmitere a informaţiei;

= sistemul hipotalamo-hipofizar: – vascular; – neuronal; => traduce informaţia nervoasă în secreţia umorală;

= sistemul nervos => ritm biologic al secreţiilor hormonale;

= hormonii pot fi endocrini, paracrini;

Metode de studiu folosite în fiziologia glandelor endocrine:

= metoda diluţiei;

= injectarea extractelor glandulare;

= izolarea şi caracterizarea chimică a hormonilor;

= realizarea de produse hormonale sintetice;

= mecanism de acţiune a hormonilor;

= reglarea secreţiei glandulare;

= studiu biochimic şi ultramicroscopic a sintezei hormonale (neurohormonii sunt sintetizaţi în sistemul nervos şi eliberaţi în torentul sanghin, voloreceptorii);

= transportul şi distribuţia hormonilor în organism;

= mecanism de acţiune periferică:

o       metode biochimice => teoria receptorilor;

o       metode ultramicroscopice => teoria receptorilor;

= reglarea secreţiei hormonilor în cadrul economiei organismului.

 

 

Noţiunea clasică de hormon:

= glanda endocrină => substanţa chimică => (prin intermediul sângelui şi a proceselor de autoreglare) => acţiune la distanţă => ţesut ţintă;

= ulterior s-a descoperit acţiunea autocrină şi paracrină;

= principiu biologic activ elaborat în organism, ajunge în sânge şi apoi în întregul organism şi este eficient asupra celulei din ţesutul ţintă;

= hormoni locali:

o       acetilcolina (stimulează contracţia muşschiului scheletic, şi are acţiune negativă asupra contracţiei muşschiului cardiac);

o       secretina, pancreozina – colecistochinina;

o       renina, etc.

Clasificarea hormonilor:

= hormon – vine de la hormao (adică: a trezi, a excita);

= în funcţie de locul de sinteză:

o       neurohormoni:  

§         vasopresina;

§         ocitocina;

o       hormoni tisulari:

§         bradikinina;

§         renina;

§         histamina;

§         SHT – serotonina;

o       neurotransmiţători:

§         adrenalina, noradrenalina;

§         STH, dopamina;

o       gastrointestinali:

§         gastrina, secretina;

§         colecistokinina – pancreozinina;

§         enterogastron;

o       factori hipotalamici – stimulatori / inhibitori ai secreţiei de hormoni adenohipofizari;

Structura chimică:

= hormoni proteici-peptidici:

o       neurohormoni;

o       hormoni hipotalamici;

o       hormoni tropi-hipofizari;

o       PTH, calcitonina;

o       hormoni pancreatici;

o       hormoni gastrointestinali;

o       renina, kininele;

= hormoni steroizi:

o       corticosuprarenalieni;

o       sexuali;                   <= colesterol

o       vitamina D

= derivaţi ai acizilor aminaţi:

o       tirozina:

§         hormoni tiroidieni;

§         hormoni medulosuprarenalieni;

o       histidină – histamină;

o       triptofan – serotonină;

Activarea = procesul prin care se ajunge la stadiul final capabil să acţioneze asupra celulei ţintă.

            Hormonul poate fi activat:

= la sinteză în celula mamă;

= la ieşire;

= în sânge înainte de a ajunge la celulă;

= chiar la celula ţintă;

 

Schema care asigură cât hormon este nevoie la celula ţintă

 

                                      

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 * – la celulele ţintă ajunge atât cât celulelei ăi este necesar pentru a răspunde adecvat în vederea efortului: social sau/şi biologic.

Biosinteza hormonilor: – hormoni peptidici:

= R.E. <= A.R.N. <= A.D.N.

         

            microvezicule

                    

            aparat Golgi – împachetarea sau/şi stocarea granulelor secretori

= prohormon:

o       proteină cu Gm mare;

o       proinsulina;

o       PTH;

o       prorenina;

o       gastrina;

Hormoni steroizi <= colesterol => etape enzimatice: R.E. şi mitocondrii.

Secreţia hormonilor: – eliberare în circulaţia sanguină.

Vezicule de stocaj:

= deplasare intracitoplasmatică => membrana celulară:

o       microtubuli;

o       microfilamente;

= fuziune cu membrana => deschiderea veziculei la exterior;

= deschiderea intracitoplasmatică => difuziune:

o       pinocitoză inversă:

o       emiocitoză;

Transportul hormonilor de către sânge

= concentraţia plasmatică:

o       μg (10-6/ml);

o       picograme (pg) – 10-12/ml;

= proteine purtătoare:

o       specifice:

§         globulină-tiroxină (TBG);

§         prealbumină-tiroxină (TBPA);

§         transcortina-cortizol (CBG);

§         glicoproteine-steroizi sexuali (SBP);

o       albumine plasmatice;

= globule roşii <= absorbţie;

= legături necovalente => echilibru:

o       forma liberă;

o       forma legată;

= legătura cu celula ţintă <= forma liberă;

o       dozare:

§         forma liberă;

§         forma legată;

 

Mod de acţiune a hormonilor asupra organului ţintă

Activarea hormonală – mecanism de acţiune la nivel celular.

= prohormon => hormon (proteoliză şi scindare enzimatică):

§         insulina;

§         PTH;                acizi aminaţi bazici: arginina şi lizina

§         glucagon;

§         ACTH;

o       tumori glandulare – cantităţi crescute de prohormon în sânge;

= scindare:

o       intracitoplasmatică;

o       în circulaţie – angiotensina I => (plămân – enzima de conversie) => angiotensina II;

o       la nivelul celulei ţintă:

§         testosteronul => 5-α-dihidrotestosteron;

§         vitamina D:

·        ficat: 25-hidroxicalciferol;

·        rinichi: 1,25-dihidroxicalciferol; 24,25-dihidroxiacalciferol – mai puţin activ;

 

Mecanism de acţiune la nivel celular

= impactul hormonului => celula ţintă;

= hormonul;

o       (vezi cursul 6 din anul I);

Prostaglandine:

= efecte fiziologice directe la nivel tisular;

= mediator (substanţe cu receptori intramembranari) pentru efectele:

·        unor hormoni;

·        transmiţători sinaptici;

= modulatori pentru efectele:

 ·        unor hormoni peptidici;

·                    unor amine;

inhibă aspectul lipolitic al unor hormoni care acţionează prin intermediul adenilatciclazei.

H + R <=> HR => adenilat ciclază – cAMP (- efect) => prostaglandine => PG3

 

H+R <=>HR => prostaglandinsintetaza => PG => adenilat ciclaza – cAMP (-efect)

            (modulare = ajustare a funcţiei sau a efectului substanţei respective)

H+R <=> HR     => prostaglandisintetaza => PG1

                        => adenilat ciclaza => cAMP => efect

 

Inactivarea hormonală

= hormoni peptidici <= enzime proteolitice

      ñ perioada de înjumătăţire: secunde, minute, 20-30’

= hormoni nepeptidici-conjugare:

o       glucuronoconjugare;

o       sulfoconjugare;

o       hidroxilare;

= eliminare sub formă activă => cantităţi mici;

Controlul inactivării – stabilitatea sistemelor enzimatice: – controlul secreţiei; – controlul inactivării.

            Cantitatea de hormon necesar activării punctelor de control biologic este rezultatul echilibrului dinamic dintre procesul de activare şi cel de inactivare.

Sisteme de control:

= degradarea proporţională cu nivelul plasmatic:

o       isnulina <=> insulinaza <= degradează insulina;

= modulare printr-o variabilă fiziologică dependentă de acţiunea hormonilor:

o       exemplu: aldosteron => debit sanguin hepatic;

                         

Na+       =>         volemie

= dirijarea metabolismului – forma activă / inactivă:

o       25-hidrocalciferol:

§         1,25 – forma activă;

§         24,25 – forma mai puţin activă;

o       tiroxina:

§         T3 – triiodotironina;

§         T3-inversă – triiodotironina inversă (rezerva T3);

 

Reglarea secreţiei hormonale

= echilibrul dinamic pentru asigurarea parametrilor funcţionali la valori optime <=> indiferent de condiţiile externe <= mecanism de retrocontrol;

= factori reglatori:

o       concentraţia plasmatică a hormonilor;

o       constanta controlată: glicemia, calcemia;

Recomandări: